O copie a „Mona Lisei”, vândută la Paris pentru o sumă fabuloasă

mona lisa
Getty

O copie din secolul al XVII-lea a celebrului tablou "Mona Lisa" a lui Leonardo da Vinci a fost vândută marţi la Paris pentru suma de 552.500 de euro (611.950 de dolari).

Evaluarea iniţială a fost de 70.000-90.000 euro, a anunţat casa de licitaţii Sotheby's, citată de Reuters.

Tabloul original "Mona Lisa", la care da Vinci a început să lucreze în 1503, a fost expus la Muzeul Luvru din Paris de peste 200 de ani. Se crede că pictura o înfăţişează pe Lisa Gherardini, soţia unui negustor florentin, Francesco Giocondo, transmite Agerpres.

„Acest rezultat uimitor demonstrează puterea de a fascina pe care acest tablou iconic continuă să o aibă”, a declarat Baukje Coenen, director al Sotheby's, despre licitaţia de marţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Monna Vanna
Un nud în cărbune ar putea fi schița picturii Mona Lisa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un medic crede că a rezolvat misterul Giocondei. Boala gravă de care suferea
Un medic crede că a rezolvat misterul Giocondei. Boala gravă de care suferea

În timp ce aştepta la coadă ca să o admire de aproape pe Mona Lisa, un medic din Statele Unite a formulat un diagnostic.

Un nud în cărbune ar putea fi schița picturii Mona Lisa
Un nud în cărbune ar putea fi schița picturii Mona Lisa

Un nud în cărbune, care s-a aflat într-o colecţie de artă de mai bine de 150 de ani, ar putea fi o schiţă a "Mona Lisei", de Leonardo da Vinci, potrivit unui expert francez în artă, scrie BBC.

Comuna Certeze, locul unde Mona Lisa e pictata pe 300 de euro, iar casele au un singur principiu:
Comuna Certeze, locul unde Mona Lisa e pictata pe 300 de euro, iar casele au un singur principiu: "Mai mare ca a vecinului"

Europa i-a primit pe romanii harnici, le-a dat slujbe si i-a obligat sa se adapteze. Printre ei se numara si osenii care au plecat din Satu Mare sa-si faca un rost. Acum au case, masini, haine si obiceiuri ca-n vest.

Unul din marile mistere ale artei. Portretul
Unul din marile mistere ale artei. Portretul "pierdut", atribuit lui Da Vinci, a fost autentificat

Un portret al unei femei de vita nobila cu acelasi zambet ca Mona Lisa a fost autentificat dupa 500 de ani ca fiind realizat de Leonardo da Vinci.

Cercetatorii din Florenta o cauta pe Mona Lisa ... intr-un mormant
Cercetatorii din Florenta o cauta pe Mona Lisa ... intr-un mormant

Oamenii de stiinta din Florenta au deschis un mormant in speranta ca o vor gasi pe cea care a fost modelul lui Leonardo da Vinci pentru celebrul tablou, Mona Lisa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.