5000 de oameni au stat la coadă, în ploaie, pentru a salva un băiețel bolnav de cancer

copil bolnav leucemie
Facebook/Olivia Saxelby

Mobilizare uriașă în Marea Britanie pentru salvarea unui băiețel de 5 ani, care a primit un diagnostic crunt la câteva zile după Crăciun.

Oscar Saxelby-Lee are o formă agresivă de leucemie, iar medicii i-au anunțat pe părinți că aceasta ar mai avea de trăt doar trei luni dacă nu găsesc un donator de celule stem compatibil.

Părinții au făcut un apel disperat pe rețelele de socializare, iar mobilizarea oamenilor a fost exemplară.

Aproape 5000 de persoane au stat la coadă, sâmbătă și duminică, în fața școlii Pitmaston din Worcester, deși vremea nu a fost deloc prietenoasă.

Citește și
explozie constanta
Un constănțean a vrut să-și facă o cafea, dar a ajuns la spital cu arsuri grave
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Oamenii au completat mai multe formulare și au oferit mostre de salivă, pentru a se vedea dacă pot deveni donatori.

Un prieten de familie, Lin Forward, a declarat, pentru The Sun, că mama lui Oscar, Olivia, se descurcă foarte bine deși trăiește "cel mai urât coșmar al oricărui părinte".

"Micuțul Oscar e într-o stare precară în aceste momente. În mod normal putea să meargă prin spital cu ajutorul unui suport, dar acum e în izolare și nici măcar nu mai poate mânca. Olivia a fost absolut uimitoare. A stat în spital tot timpul și a încercat să rămână optimistă. E cel mai rău coșmar al unui părinte", a declarat Lin Forward.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un angajat ISU Mureș a dispărut pe munte. De o săptămână nu a dat niciun semn
Un angajat ISU Mureș a dispărut pe munte. De o săptămână nu a dat niciun semn

Un bărbat de 37 de ani, angajat la ISU Mureş şi pasionat de alpinism, este dat dispărut după ce în urmă cu o săptămână ar fi plecat într-o drumeţie către vârful Omu.

Un constănțean a vrut să-și facă o cafea, dar a ajuns la spital cu arsuri grave
Un constănțean a vrut să-și facă o cafea, dar a ajuns la spital cu arsuri grave

Explozie în această dimineaţă într-un bloc din Constanța. 11 apartamente au fost afectate, iar proprietarul locuinţei în care a avut loc deflagraţia a fost transportat la spital cu arsuri.

Caz șocant în Baia Mare. O fată și-a găsit părinții într-o baltă de sânge, după un telefon
Caz șocant în Baia Mare. O fată și-a găsit părinții într-o baltă de sânge, după un telefon

Două tragedii au avut loc în Baia Mare, iar anchetatorii au descoperit scene îngrozitoare. În primul caz, o tânără şi-a găsit părinţii într-o baltă de sânge. Mama ei abia mai răsufla şi este acum în stare critică la spital.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.