A început Summer Well. Peste 30.000 de oameni au dat startul distracției la Buftea

×
Codul embed a fost copiat

Peste 30.000 de oameni au dat startul distracției, vineri seară, pe domeniul Știrbey din Buftea.  

Asta pentru că a început festivalul Summer Well, unde au făcut spectacol trupe și artiști precum Tom Grennan, Florence and the Machine sau CTC.

Distracția a mers mână-n mână cu mâncarea bună. Petrecăreții au avut nevoie de câte o gustare ca să-și refacă energia pentru fiecare repriză de dans.

Cea mai așteptată trupă a serii a fost ”Florence and The Machine”, care a surprins publicul cu un gest neașteptat.

Pe unii concertul i-a emoționat până la lacrimi.

Citește și
Summer Well 2023
Summer Well 2023. Tot ce trebuie să știi despre festival
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânără:Îmi place foarte mult, sunt mare fană. E a doua oară când îi văd și mă bucur foarte mult că am venit. Mă simt minunat. Îmi dă o stare de bine foarte puternică”.

Tânără:Îmi umple sufletul de bucurie în acest moment”.

Tânără:Deasupra oricărei așteptări. E absolut superb, experiența e... ireal ce se simte”.

De la câteva sute de metri distanță au răsunat ritmurile de hip-hop ale formației românești CTC.

Tânăr:CTC sunt foarte tari. Îi urmăresc de când eram mic. Am crescut cu CTC!”.

Tânără:Îmi place maxim atmosfera. Este al șaselea an la rând și mereu revin cu drag”.

Pentru că reprizele de dans stimulează pofta de mâncare, participanții au făcut cozi la tonetele cu burgeri suculenți, mâncare mexicană sau gustări dulci.

Tânără:O clătită cu banane. Am zis să luăm o pauză să servim ceva dulce”.

Tânără:Mi-e foarte foarte foame. Mă pregătesc pentru after party”.

Summer Well ține până duminică seară, iar pe scenă urmează să urce trupe și artiști precum The Aces, Yungblud sau Paulina.

echipa: Rozalia Bratu, Alexia Banu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
22 de jocuri au fost create în doar 48 de ore la ”Bucharest Summer Game Jam”. ”Don't Touch Yourself” este unul dintre ele
22 de jocuri au fost create în doar 48 de ore la ”Bucharest Summer Game Jam”. ”Don't Touch Yourself” este unul dintre ele

La iLikeIT, astăzi ne jucăm. În studio au fost invitați Marina Ivan, Marian Cîlțea și Bogdan Foca, organizator al evenimentului Bucharest Summer Game Jam.

Summer Well 2023. Tot ce trebuie să știi despre festival
Summer Well 2023. Tot ce trebuie să știi despre festival

Summer Well este evenimentul care îmbină muzica, arta, cultura și entertainmentul pentru a-ți oferi o experiență de neegalat. Cea de-a 12-a ediție a festivalului va avea loc în perioada 11 - 13 august 2023 la Domeniul Știrbey din Buftea.  

Doliu în lumea filmului. A murit actrița Barbara Young
Doliu în lumea filmului. A murit actrița Barbara Young

Actrița Barbara Young, care a jucat, printre altele, în Coronation Street și Last of the Summer Wine, a murit la vârsta de 92 de ani.

Primii artiști anunțați pentru a 12-a ediție Summer Well
Primii artiști anunțați pentru a 12-a ediție Summer Well

A 12-a ediție Summer Well va avea loc în perioada 11-13 august 2023, iar primele nume confirmate sunt: Florence + The Machine, YUNGBLUD, Tom Grennan, 070 Shake, Lime Cordiale și Kid Francescoli.

Summer in the City. Robbie Williams, Sam Smith, LP și mulți alți artiști vor concerta la București, în 2023
Summer in the City. Robbie Williams, Sam Smith, LP și mulți alți artiști vor concerta la București, în 2023

Robbie Williams şi Sam Smith, headlineri la Summer in the City, vor cânta pe 3 şi 4 iunie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, anunţă organizatorul Marcel Avram în colaborare cu D&D, East European Production şi Concerts East.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.