Asistenta ucigaşă de bebeluşi a fost condamnată la închisoare pe viață „A existat o răutate profundă”

×
Codul embed a fost copiat

Asistenta medicală britanică Lucy Letby, în vârstă de 33 de ani, îşi va petrece tot restul vieţii în spatele gratiilor pentru uciderea a şapte bebeluşi.

Un judecător a decis luni că cel mai periculos asasin în serie de copii din epoca modernă din Marea Britanie nu ar trebui să fie eliberat niciodată, relatează Reuters.

Lucy Letby a ucis cinci băieţei şi două fetiţe la unitatea neonatală a spitalului Countess of Chester din nordul Angliei, pe parcursul a 13 luni, începând din 2015. Le-a injectat copiilor insulină sau aer și pe unii i-a hrănit forţat cu lapte. Unele victime erau gemeni - într-un caz i-a ucis pe ambii fraţi, în altul a ucis doi dintr-o pereche de tripleţi, iar în două cazuri a ucis un geamăn, dar a eşuat în încercările sale de a-l ucide şi pe celălalt.

„Aceasta a fost o campanie crudă, calculată şi cinică de ucidere a copiilor, care i-a implicat pe cei mai mici şi mai vulnerabili dintre copii", a declarat judecătorul James Goss, care a condamnat-o la închisoare pe viaţă, fără posiblitatea de eliberare, potrivit News.ro.

„A existat o răutate profundă, la limita sadismului, în acţiunile tale. Nu ai nicio remuşcare. Nu există circumstanţe atenuante. Îţi vei petrece restul vieţii în închisoare", i-a transmis judecătorul acuzatei, în timp ce părinţii bebeluşilor plângeau în sala de judecată.

Citește și
cereale ucraina
SUA oferă bani vecinilor Ucrainei, pentru tranzitul transfrontalier al cerealelor ucrainene. România, elogiată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O sentință rară

Sentinţele de condamnare pe viaţă fără posibilitate de eliberare sunt foarte rare.  Doar trei femei din Marea Britanie au mai primit o astfel de sentinţă până acum, inclusiv ucigaşele în serie Myra Hindley şi Rosemary West.

Poliţia nu a găsit nicio motivaţie pentru crimele lui Lucy Letby, iar judecătorul Goss a declarat că doar condamnata ştie motivele pentru care a acţionat.

Ea a refuzat să părăsească celula pentru a auzi cum i se pronunţă sentinţa, iar asta a dat naştere unor polemici şi s-a cerut ca criminalii să fie obligaţi să audă ce impact au acţiunile lor asupra victimelor sau asupra familiilor acestora. Mama uneia dintre victime a descris acest lucru ca fiind un ultim act de răutate.

Crimele oribile comise de Letby, care avea doar 20 de ani când le-a făcut rău bebeluşilor la locul de muncă, au îngrozit Marea Britanie, au distrus vieţile familiilor victimelor şi au provocat daune de lungă durată colegilor ei.

Săptămâna trecută, Lucy Letby a fost găsită vinovată în cazul a şapte capete de acuzare formulate pentru crimă şi alte şapte pentru tentativă de omor, la capătul unui proces care a durat 10 luni şi s-a desfăşurat la Manchester Crown Court. Juraţii nu au reuşit să se pună de acord asupraaltor şase capete de acuzare pentru tentativă de omor şi au achitat-o în cazul altor două acuzaţii de tentativă de omor.

Mărturii sfâșietoare cu ecouri la nivel guvernamental

Anterior, instanţa a ascultat declaraţii emoţionante şi sfâşietoare de la fiecare dintre părinţii celor pe care i-a ucis sau a încercat să-i ucidă. Ei au relatat traumele şi "agonia atroce" pe care le-a provocat.

„Lucy Letby ne-a distrus vieţile. Furia şi ura pe care le am faţă de ea nu vor dispărea niciodată", a declarat tatăl tripleţilor.

O mamă de gemeni, dintre care unul a fost ucis şi celălalt a supravieţuit, a declarat că speră ca Letby să aibă o viaţă lungă şi să petreacă fiecare zi suferind pentru ceea ce a făcut.

„Familia mea nu se va mai gândi niciodată la tine. Din această zi, nu mai eşti nimic", a spus mama.

Inclusiv premierul Rishi Sunak s-a declarat indignat că acuzata nu a auzit care a fost impactul acţiunilor sale direct, spunând că asta este o decizie "laşă".

Legea actuală spune că judecătorii pot mări pedepsele cu închisoarea pentru cei care nu se prezintă în instanţă, dar guvernul ia în considerare posibilitatea de a face prezenţa obligatorie. „Este un lucru pe care îl vom prezenta în timp util", a promis Sunak.

Guvernul a ordonat, de asemenea, o anchetă în acest caz, pe fondul acuzaţiilor medicilor seniori din unitatea neonatală că îngrijorările lor cu privire la Letby nu au fost luate în considerare de şefii spitalului.

Sunak a declarat că este important ca familiile să primească răspunsurile de care au nevoie şi ca ancheta să se desfăşoare cât mai rapid şi mai transparent posibil.

De asemenea, poliţia investighează alte 4.000 de internări în unităţile neonatale în care a lucrat Letby pentru a vedea dacă există şi alte victime.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cea mai mare criminală în serie din istoria Angliei moderne zâmbea după ce ucidea bebeluși. ”Nu voi uita niciodată”
Cea mai mare criminală în serie din istoria Angliei moderne zâmbea după ce ucidea bebeluși. ”Nu voi uita niciodată”

O asistentă medicală din Anglia a fost găsită vinovată pentru moartea a șapte bebeluși și peste două zile își va afla sentința. A fost judecată și pentru tentativă de omor în cazul altor șase nou-născuți.  

SUA oferă bani vecinilor Ucrainei, pentru tranzitul transfrontalier al cerealelor ucrainene. România, elogiată
SUA oferă bani vecinilor Ucrainei, pentru tranzitul transfrontalier al cerealelor ucrainene. România, elogiată

Statele Unite au promis asistenţă financiară vecinilor Ucrainei, pentru a achiziţiona nave şi pentru a facilita transbordarea şi tranzitul transfrontalier al cerealelor ucrainene.

Propunerile ONG-urilor după scandalul azilelor groazei. Bani mai mulți pentru asistență socială și controale neanunțate
Propunerile ONG-urilor după scandalul azilelor groazei. Bani mai mulți pentru asistență socială și controale neanunțate

Bani mai mulți pentru asistență socială, controale neanunțate și înființarea unui număr mai mare de centre de îngrijiri.

Imagini șocante dintr-un nou „azil al groazei”. 7 persoane, ținute în condiții insalubre în subsolul unui centru din Mureș
Imagini șocante dintr-un nou „azil al groazei”. 7 persoane, ținute în condiții insalubre în subsolul unui centru din Mureș

Şapte adulţi și copii erau ţinuţi în condiţii improprii, în subsolul unui centrul de îngrijire și asistență din localitatea Bărdești, județul Mureș. Pacienţii au fost transportaţi la spital.  

Primăria Voluntari știa de azilele groazei. Reacția instituției lui Florentin Pandele: I-a dat în judecată pe reclamanți
Primăria Voluntari știa de azilele groazei. Reacția instituției lui Florentin Pandele: I-a dat în judecată pe reclamanți

Toate aceste situatii scandaloase din azile sunt dovada clară că sistemul de asistență socială trebuie refăcut din temelii, dar și că unii dintre oamenii care fac parte din el sunt indolenți și chiar părtași cu cei care au umilit și chinuit bătrâni.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.