Băsescu, amendat de CNCD cu 5.000 lei pentru afirmațiile la adresa ”grupărilor ţigăneşti de tip mafiot"

Traian Băsescu, alegeri locale 2020
Agerpres

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost fost amendat, miercuri, cu 5.000 de lei, de către Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, din cauza afirmaţiilor discriminatoare la adresa "grupărilor ţigăneşti de tip mafiot".

Potrivit unui comunicat al CNCD, afirmaţiile postate de Traian Băsescu, care fac legătura dintre apartenenţa etnică şi infracţionalitate, ("clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării", "grupările ţigăneşti de tip mafiot") reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

Întrunit miercuri în şedinţa de soluţionare a petiţiilor, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei faţă de Traian Băsescu.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Ce a scris Băsescu despre ”grupările țigănești de tip mafiot”

"Parte din clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care şi le-au auto-atribuit împingându-i la acte de violenţă greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă. (...) Grupările ţigăneşti de tip mafiot, care încep să-şi împartă zonele în care percep taxă de protecţie de la comercianţi, îşi fac şi ele simţită prezenţa cu atât mai mult cu cât este în plină desfăşurare şi procesul de ocupare a zonelor în care vor acţiona reţelele de cerşetori. (...) Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea întunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor", scria Băsescu pe 7 iunie 2020, într-o postare pe Facebook.

Citește și
Traian Basescu
Procesul lui Băsescu privind colaborarea cu Securitatea, amânat 3 luni, deşi are deja întârziere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Traian Băsescu: Nu este treaba președintelui Putin cum se apără România
Traian Băsescu: Nu este treaba președintelui Putin cum se apără România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, afirmă că România are dreptul să se apere împotriva unei posibile amenințări de securitate la granițele sale inclusiv ”cu sprijin american”.   

Procesul lui Băsescu privind colaborarea cu Securitatea, amânat 3 luni, deşi are deja întârziere
Procesul lui Băsescu privind colaborarea cu Securitatea, amânat 3 luni, deşi are deja întârziere

Secţia de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat, vineri, pentru 25 februarie 2022, judecarea recursului formulat de Traian Băsescu în dosarul în care a fost declarat colaborator al Securităţii.

Amenda primită de Traian Băsescu de la CNCD, după ce a spus despre maghiari că ar fi „un popor complexat”
Amenda primită de Traian Băsescu de la CNCD, după ce a spus despre maghiari că ar fi „un popor complexat”

Fostul președinte Traian Băsescu a fost amendat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 5.000 de lei, pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.