Cadavrul unui copil de 5 ani a fost găsit într-o valiză. Ce au descoperit criminaliștii. Mama sa este căutată pentru crimă

Valiza
Indiana State Police

Un copil în vârstă de cinci ani care a fost găsit mort într-o valiză, întro zonă rurală din statul american Indiana, a fost identificat după mai bine de șase luni. Poliția a anunțat că a emis un mandat de arestare pentru mama sa, acuzată de crimă.

Băiețelul a fost identificat drept Cairo Jordan, din Atlanta. Ar fi împlinit șase ani săptămâna aceasta, potrivit ABC News.

Valiza în care au fost găsite rămășițele copilului a fost descoperită pe 16 aprilie, pe un drum izolat din comitatul Washington.

Criminaliștii nu au găsit urme de violență pe trupul băiatului, iar cauza morții lui a fost stabilită ca fiind un „dezechilibru electrolitic”, probabil cauzat de o „gastroenterită virală”. Iar raportul toxicologic a fost negativ, a transmis poliția.

Poliția din Indiana a identificat miercuri doi suspecți: mama lui Cairo, Dejaune Anderson, în vârstă de 37 de ani, din Atlanta și Dawn Coleman, în vârstă de 40 de ani, din Shreveport, Louisiana.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Dejaune Anderson este în prezent căutată pentru crimă, neglijență provocatoare de moarte și obstrucționarea justiției, a mai transmis poliția.

Coleman a fost arestat în San Francisco în urmă cu o săptămână și este acuzat de neglijență provocatoare de moarte și obstrucționarea justiției.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani

Jerry West, legendarul jucător NBA, a murit la vârsta de 86 de ani.  

OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an
OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa.

Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.