Când încep reducerile de iarnă - acestea sunt deseori mai mari decât cele de Black Friday

reduceri de iarna
Shutterstock

Iarna se apropie, ceea ce înseamnă că este momentul să ne gândim la sărbătorile care vin. Dar știai că odată cu iarna vin și reducerile masive de sezon?  

Black Friday și Cyber Monday sunt zilele care promit unele dintre cele mai mici prețuri ale sezonului, dar nimeni nu pune la socoteală reducerile de iarnă.

Când încep reducerile de iarnă și cât durează

Reducerile de iarnă încep în jurul datei de 10-15 ianuarie. Ele durează până în aprilie, iar marile magazine din mall au în această perioadă sarcina de a scăpa de toate produsele de sezon pentru a aduce colecția de primăvară.

Așadar, acesta este momentul ideal de a cumpăra toate lucrurile care au fost prea scumpe în luna octombrie, noiembrie sau decembrie.

Vorbim despre electrocasnice, încălțăminte, haine, jucării, mobilă, etc.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această perioadă este ideală pentru cei care vor să facă economii. De fapt, același produs ar putea avea un preț dublu înainte de Crăciun, pentru că cererea este foarte mare. Așadar, ai putea să începi să faci cadouri de Crăciun după Anul Nou, dacă vrei să cumperi ceva mai scump la un preț avantajos. Nimeni nu o să se supere, ci dimpotrivă, va fi cu adevărat surprins să primească un cadou după Anul Nou.

Ce obiecte vor avea preț mai mic la reducerile de iarnă

De obicei, Black Friday este un moment excelent pentru a găsi prețuri mici la îmbrăcăminte de toamnă - inclusiv pulovere, blugi, bocanci și accesorii, dar și televizoare.

Anul acesta, au fost oferte foarte bune și la smartphone-uri, inclusiv cel mai nou iPhone 15 de la Apple.

Cu jucăriile, totuși, ar putea merita să aștepți până când sunt reduse și mai mult.

Cu excepția cazului în care este vorba de una dintre jucăriile cele mai căutate, care ar putea se vinde repede, poți aștepta până în decembrie sau chiar ianuarie.

Echipamentele de exerciții, cosmeticele, bijuteriile și lenjeria de pat au tendința de a fi reduse mai mult în ianuarie, în timp ce ofertele pentru mobilă și saltele sunt adesea mai bune în alte weekend-uri din sărbătorile de iarnă.

Dacă îți place să faci cumpărături online, o extensie de urmărire a prețurilor te poate ajuta să ții sub observație schimbările de preț și să te alerteze atunci când un preț scade.

Unele aplicații îți caută și coduri de reducere la articolele preferate.

Sezonul de sărbători de la sfârșitul anului și începutul unui nou an are tendința de a aduce reduceri semnificative pentru o mulțime de produse.

Reducerile vin după Black Friday, Cyber Monday și sărbătorile de iarnă, ceea ce înseamnă că retailerii vor să scape de multe produse, așa că le poți găsi și la jumătate de preț.

Între timp, cu puțin înainte de Crăciun și Revelion vei găsi oferte de neratat.

Reducerile de iarnă 2023-2024 este perioada ideală de a cumpăra acele lucruri pe care le-ai vrut dar pentru care nu ai avut buget. Stocurile excedentare sunt puse la vânzare la reduceri semnificative în luna ianuarie.

Magazinele vor să vândă produsele de sezon rămase pe stoc, așa că nu îți cheltui toți banii pe cadouri de Crăciun.

În general, reducerile de iarnă la mall-uri au loc între 15 ianuarie și 15 aprilie. Este considerată o perioadă mai lentă în ce privește achizițiile, așa că retailerii fac tot felul de oferte ca să atragă clienții.

Printre produsele care se vor afla la reducere se numără haine, încălțăminte, articole electrocasnice, decorațiuni interioare, echipamente sportive și multe altele.

Cumpărăturile și reducerile online

Românii sunt mari fani ai cumpărăturilor online, iar asta o arată toate datele de după Black Friday, de câțiva ani încoace. Tendința încă este în creștere, iar faptul că politica de retur este una flexibilă și procedura e ușoară, îi face pe români să cumpere tot mai mult.

În plus, multe magazine au reduceri online mai mari decât în magazinele fizice. Tot online poți obține reduceri suplimentare prin acumularea de puncte bonus sau introducerea de vouchere, iar multe site-uri oferă transport gratuit, dacă cheltui o sumă anume.

În acest fel eviți aglomerația și drumurile, mai ales că în majoritatea orașelor mari din România a devenit o adevărată corvoadă să stai în trafic.

Apoi, mai este și beneficiul returului simplu. Mulți retaileri oferă o perioadă extinsă de până la 40 de zile în care poți returna produsul din diferite motive. Dreptul consumatorului european prevede că poți returna produsul fără să dai o explicație în termenul prevăzut de fiecare magazin.

Iar procedura de retur este una foarte ușoară în majoritatea cazurilor. Pur și simplu completezi formularul online și alegi data în care să vină curierul. Ambalezi produsul și îl predai curierului.

Apoi, tot ce trebuie să faci este să aștepți ca suma să ți se vireze în contul din care ai plătit sau într-un cont pe care l-ai furnizat în formularul de retur. Asta se poate întâmpla cam în 5-15 zile de când produsul a ajuns înapoi la companie.

Perioada de iarnă este ideală pentru a face cumpărături. Din păcate, puțini se gândesc la asta și își cheltuie toți banii înainte de Crăciun, când totul te îmbie.

Dar dacă îți planifici bugetul corect, vei ieși în câștig și vei cumpăra mult mai multe de aceeași bani.

Fie că o faci online sau fizic, beneficiile sunt multe. De la faptul că scapi de aglomerația intensă de sărbători, până la faptul că prețurile nu mai sunt exagerate. De fapt, ai putea lua în considerare să cumperi acum lucruri pentru iarna viitoare cum ar fi decorațiuni de brad, cadouri care nu sunt perisabile, încălțăminte și haine de iarnă.

Poate părea ciudat, dar aceasta este cea mai bună soluție ca să faci cumpărături responsabile care să nu îți afecteze bugetul de sărbători. Apoi, când vin sărbătorile din iarna următoare nu va mai trebui să ai de-a face cu aglomerația, haosul și prețurile enorme la orice: de la brazi artificiali, decorațiuni, cadouri, haine și încălțăminte. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.