Cine este cea mai în vârstă persoană din lume. Alimentul consumat zilnic de sora Andre, ajunsă la 118 ani

×
Codul embed a fost copiat

După ce s-a stins din viață cea mai în vârstă femeie de pe pământ, o japoneză care avea 119 ani, noua decană de vârstă a omenirii este o călugăriţă franceză.

Sora André, care a împlinit 118 ani în februarie, locuieşte într-un cămin de bătrâni din Toulon, pe malul Mediteranei. "Bunul Dumnezeu întârzie să vină după mine. M-a uitat”, spune călugăriţa care a apucat două războaie mondiale şi 18 preşedinţi.

Pe 11 februarie, sora André și-a sărbătorit ziua de naștere - ca de obicei, la aniversari, cu un cocktail cu vin de porto şi ciocolată. Şi cu destulă agitaţie prin jur, care a cam obosit-o. Acum a acordat primul interviu din postura de decan de vârstă al omenirii.

Născută în 1904, Lucile Randon, pe numele său, a fost guvernantă şi institutoare în diverse familii, până când s-a călugărit în anii 20. A apucat două războaie mondiale și 18 preşedinţi ai Franţei.

Sora André a supravieţuit după ce s-a infectat de două ori cu Covid.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Secretul longevităţii? Câte o pătrăţică de ciocolată... Zilnic!

Sora André: „Mănânc câte una în fiecare dimineaţă. În fiecare dimineaţă.”

Din 2009, trăieşte la Toulon, într-un cămin pentru persoane în vârstă care au nevoie de asistenţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.