Cooperativele viticole, o soluție pentru a crește exporturile de vinuri

×
Codul embed a fost copiat

Suntem pe locul doi în Europa la numărul de exploatații viticole, însă avem suprafețe mici și fărâmițate, ceea ce ne scade puterea de a ne promova soiurile în străinătate.

O soluție ar putea fi cooperativele. Pe lângă numeroase facilități fiscale, pot atrage și mai multe fonduri europene pentru tehnologizare. În prezent, în România avem doar 7 astfel de asociații.

Cinci producători din județul Sălaj s-au unit într-o cooperativă, pe dealurile scăldate de soare de la Măgura Șimleului. Iar podgoriile lor însumate ajung la o suprafață de aproape 100 de hectare.

Cel care a luat inițiativa a studiat viticultura în Franța și acolo a observat că asocierea este un model de succes și cu tradiție.

Cu o finanțare de aproape 200.000 de euro, oferiți de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a început conturarea unor noi branduri de vinuri.

Citește și
vinul de gheață
A început culesul strugurilor pe ger, pentru vinul de gheață. O sticlă de 300 de ml se vinde cu aproape 60 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Szoboszlai Attila, președintele unei cooperative viticole: „La aceste cooperative înfințate pentru comercializare acesta este câștigul cel mai mare.Ne-am asociat pentru valorificarea producției obținute și pentru promovarea brandului.”

Dintr-o cramă care se află în Nord Vestul județului Sălaj, anual ies în jur de 200 de tone de vin, din care se îmbuteliază aproximativ 40 de mii de sticle. Mai târziu acestea sunt vândute în țară, dar și în afara țării.

Valentin Csepei, viticultor: „Momentam producem din opt soiuri, patru albe și patru roșii.Mai demult erau numai soiuri albe, acum, cu schimbările climatice, și cele roșii merg foarte bine la noi."

Tot prin cadrul cooperativei, viticultorii au reușit să obțină și alte finanțări, pentru dezvoltarea turismului de profil. La poalele podgoriei au construit o pensiune, iar în viitor vor face aici și un centru spa, astfel încât, după degustări, oaspeții să se bucure de tot răsfățul.

Și în județul Alba, mai mulți proprietari de podgorii au format o asociație care îi ajută în special să se promoveze pe la târguri și competiții.

Ovidiu Ngrea, președinte Asociația Țara Vinului: „Asta ne intersează să facem pe viitor la nivelul micilor producători, să îi convingem că este benefic să funcționăm în aceste cooperative având, de asemenea, posibilitatea de a accesa fonduri care să acopere acele investiții necesare."

Iar ideea le surâde și antreprenorilor.

Szikler Ervin Walter, antreprenor: „Am și eu în gând o astfel de asociere, trebuie să găsesc 3-4 oameni care într-adevăr vor.”

Potrivit Eurostat, România are peste opt sute de mii de exploatații viitocole, fiind pe locul doi după Spania. Totuși, rata de asociere la noi este extrem de mică. Cele mai multe exploatații sunt răsfirate ceea ce îngreunează mult procesul de producție.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Programul ”Tomata” va continua și în 2023. Câți bani primesc de la stat agricultorii pentru a cultiva roșii
Programul ”Tomata” va continua și în 2023. Câți bani primesc de la stat agricultorii pentru a cultiva roșii

Sprijinul guvernamental pentru agricultori continuă și anul viitor. Cei care cultivă roșii, cartofi, struguri de masă, usturoi sau cresc porci din rasele Bazna și Mangalița vor primi bani de la Guvern ca să aducă pe piață marfă românească.  

A început culesul strugurilor pe ger, pentru vinul de gheață. O sticlă de 300 de ml se vinde cu aproape 60 de euro
A început culesul strugurilor pe ger, pentru vinul de gheață. O sticlă de 300 de ml se vinde cu aproape 60 de euro

Proprietarii de podgorii de pe Valea Târnavei au mizat pe un sortiment de vin din struguri culeși chiar în miezul iernii.

Seceta din vara aceasta a înjumătățit producția de struguri de masă din România
Seceta din vara aceasta a înjumătățit producția de struguri de masă din România

Producția de struguri de masă din România a scăzut considerabil în ultimii ani, iar seceta din vara aceasta a înjumătățit cantitatea de struguri din podgorii.  

Anul 2021 le-a adus viticultorilor din România o supraproducție de struguri considerată de mulți un maxim istoric
Anul 2021 le-a adus viticultorilor din România o supraproducție de struguri considerată de mulți un maxim istoric

2021 a fost un an bun pentru viticultori. Vremea caldă, și ploile care au căzut la timp au dus la o supraproducție de struguri, considerată de mulți un maxim istoric.

Vacanțe în România ca în Italia. Clienții culeg struguri, fac must și cupaje de vinuri
Vacanțe în România ca în Italia. Clienții culeg struguri, fac must și cupaje de vinuri

Tot mai multe crame și domenii viticole din România explorează turismul oenologic, adică le propun celor pasionați experiențe complexe, chiar vacanțe de câteva zile, în apropierea podgoriilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.