Descoperire istorică făcută de un explorator pe fundul Pacificului. Ar rezolva un mister vechi de aproape un secol

Descoperire
Instagram / Deep Sea Vision

Un fost ofiţer de informaţii al Forţelor Aeriene americane spune că a găsit ceea ce pare a fi epava avionului Ameliei Earhart, prima femeie care a zburat peste Atlantic, dispărut în urmă cu nouă decenii, pe fundul Oceanului Pacific, transmite Reuters.

Exploratorul a făcut descoperirea folosind datele sonar ale unei drone de mare adâncime.

În speranţa de a rezolva un mister vechi de 87 de ani, exploratorul Tony Romeo intenţionează să lanseze o misiune în cursul acestui an sau anul viitor pentru a găsi avionul pierdut de mult timp, lucru pe care o amplă căutare americană nu a reuşit să îl facă în 1937.

"Este cea mai faimoasă persoană dispărută din America, nu-i aşa? Atâta timp cât ea este dispărută, va fi mereu cineva acolo care o va căuta", a declarat Romeo.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dacă putem ajuta la închiderea acestei poveşti şi la aducerea Ameliei acasă, am fi super încântaţi", a adăugat el.

Earhart a devenit prima femeie şi a doua persoană din lume care a zburat singură şi fără escală peste Atlantic în 1932, la cinci ani după ce Charles Lindbergh.

Împreună cu navigatorul Fred Noonan, ea încerca să zboare în jurul lumii atunci când avionul lor a dispărut deasupra Pacificului. Dacă ar fi reuşit, ea ar fi devenit prima femeie pilot care ar fi reuşit acest lucru.

Romeo, directorul executiv al companiei private de explorare Deep Sea Vision, crede că epava avionului lui Earhart se află pe fundul oceanului la peste 5.000 de metri sub suprafaţă, la aproximativ 160 km de insula Howland, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Hawaii şi Australia.

Imaginile neclare ale sonarului de la drona de mare adâncime arată o formă asemănătoare unui avion pe fundul plat şi nisipos al oceanului, a spus el.

Echipajul format din 16 membri ai Deep Sea Vision a cercetat peste 13.400 de km pătraţi timp de 100 de zile la sfârşitul anului trecut.

Romeo a declarat că imaginile au arătat ceea ce părea a fi un avion care se potriveşte cu dimensiunea avionului Lockheed Model 10-E Electra al lui Earhart. Imaginea, a spus el, părea să arate o caracteristică distinctivă a avionului: cele două stabilizatoare verticale duble de pe coadă.

Romeo presupune că Earhart a rămas fără combustibil şi a aterizat cu avionul la suprafaţa oceanului şi că aparatul s-a scufundat ulterior pe fundul apei, unde ar fi zăcut de atunci, puţin deranjat de curenţii uşori.

"Primul pas este să confirmăm că este acest avion", a spus el.

"Următorul pas ar fi, dacă este posibil, să îl ridicăm la suprafaţă şi să îl restaurăm", a spus Romeo, adăugând că procesul ar putea dura ani de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.