Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană

urgenta general america
Shutterstock

Un bărbat și o femeie din Coreea de Sud au îndesat cadavrul copilului într-un borcan în care aveau kimchi, o garnitură coreeană, și l-au ținut acolo timp de trei ani.

Conform polițiștilor, copilul ar fi murit când avea 15 luni, dar părinții nu au anunțat autoritățile despre deces. Lucrurile au început să pară suspicioase după ce copilul nu a fost înscris pe listele preșscolare. Și lipsa controarelor medicale au ridicat, de asemenea, semne de întrebare, notează Daily Star. 

După descoperirea șocantă, mama copilului, în vârstă de 34 de ani, a fost arestată sub suspiciunea de încălcarea legilor privind bunăstarea copilului. Dar chiar și după arestare, femeia a negat că fetița sa a murit, susținând că a fost abandonată pe stradă.

Tatăl, un tânăr de 29 de ani, a fost arestat la două zile după ce anchetatorii au găsit cadavrul copilului într-un recipient de plastic de doar 34 de centimetri lungime.

După mai multe interogatorii, femeia a recunoscut că, împreună cu soțul său, a ascuns cadavrul copilului.

Citește și
cal ranit
Caz șocant în Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave încât va fi eutanasiat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Autoritățile cred că bebelușul a murit în timp ce tatăl se afla în închisoare și după eliberare cei doi au decis să ascundă cadavrul copilului.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă între minim cinci ani de închisoare și detenție pe viață.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gestul șocant al unui bătrân de 84 de ani, gelos pe un tânăr de 23 de ani
Gestul șocant al unui bătrân de 84 de ani, gelos pe un tânăr de 23 de ani

Un bătrân de 84 de ani a amenințat cu pistolul un tânăr de 23 de ani din gelozie.

Caz șocant în Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave încât va fi eutanasiat
Caz șocant în Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave încât va fi eutanasiat

Caz șocant într-o comună din Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave la un picior, încât medicii sunt nevoiţi să îl eutanasieze, ca să-i curme suferinţa.

Cum a plătit un bărbat prins când încerca să facă sex cu un câine. Ce alt lucru șocant au observat martorii
Cum a plătit un bărbat prins când încerca să facă sex cu un câine. Ce alt lucru șocant au observat martorii

Un bărbat din Hurstpierpoint, West Sussex, care a încercat să facă sex cu un câine a fost închis pentru 12 săptămâni.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.