Casa unui buzoian a fost luată cu asalt după ce două icoane au început „să plângă cu lacrimi de mir”

icoane mir
captură video

Casa unui bărbat din satul buzoian Dâmbroca a ajuns loc de pelerinaj pentru credincioși, după ce aceștia au auzit că dintr-o icoană a Sfintei Parascheva ar fi început să curgă mir.

Mai mult decât atât, la câteva zile, pe o altă icoană ce o reprezintă pe Maica Domnului, din aceeași locuință, ar fi început să se formeze picături de mir, potrivit stiridebuzau.ro.

Vestea s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare, iar locuința din Dâmbroca a fost împânzită de credincioși.

Fenomenul inexplicabil ar fi avut loc joia trecută, chiar de sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Localnicii și credincioșii care au fost martori la eveniment consideră că este vorba despre o „minune”.

„Sunt foarte mulți oameni care au văzut «minunea» în doar câteva zile și nu este o glumă, ci ceva care depășește imaginația și orice explicațile. Broboanele care se preling pe icoane sunt uleioase și au miros de mir.Este un fenomen ciudat pentru toți cei care l-au văzut”, a declarat Mihai N, un bărbat care a văzut icoanele.

Citește și
tensiuni mard Pride Iasi
Tensiuni la marșul Pride de la Iași. Mai multe persoane au venit cu icoane și au aruncat cu agheasmă: "Iaşiul nu-i Sodoma"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Proprietarul casei în care se produce fenomenul s-ar fi vindecat în mod miraculos de o boală incurabilă în urmă cu cinci ani, deși medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire, arată sursa citată.

După ce s-a întâmplat acest lucru, bărbatul a devenit extrem de credincios și a început să meargă periodic la biserică și a devenit un exemplu pentru comunitate.

„Mulți vin din curiozitate, însă alții care suferă de diverse afecțiuni speră să se vindece cu acet mir colectat de la icoane. Cert este că oamenii în casa cărora se întâmplă „minunea” abia mai fac față vizitatorilor care devin pe zi ce trece mai mulți”, a spus o localnică.

Preoții din localitate au fost puși la curent cu fenomenul, dar momentan nu există o reacție oficială.

Vezi video aici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevii unui liceu din Alba Iulia salvează secția de arte plastice a școlii cu ajutorul propriilor lucrări
Elevii unui liceu din Alba Iulia salvează secția de arte plastice a școlii cu ajutorul propriilor lucrări

Și-au unit forțele pentru fapte bune în prag de sărbători. Elevii Liceului de Arte din Alba Iulia au pictat cu măiestrie și multă migală sute de icoane și globuri cu motive de Crăciun, pe care le-au vândut pentru a salva secția de arte plastice a școlii.

Tensiuni la marșul Pride de la Iași. Mai multe persoane au venit cu icoane și au aruncat cu agheasmă:
Tensiuni la marșul Pride de la Iași. Mai multe persoane au venit cu icoane și au aruncat cu agheasmă: "Iaşiul nu-i Sodoma"

Aproximativ o sută de persoane participă, vineri seară, la Marşul Iaşi Pride 2021, în timp ce în zona în care s-au adunat participanţii au apărut mai multe persoane cu icoane şi cruci în mâini, acestea strigând "Iaşiul nu-i Sodoma".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.