Elfii îi invită pe cei mici să salveze Crăciunul, într-un loc de basm, în Valea Porumbacului. Cât costă o astfel de vizită

×
Codul embed a fost copiat

Cum sărbătorile înseamnă, în primul rând, bucuria copiilor, pe lângă cadourile de la Moșul, unii părinții se gândesc să le ofere celor mici și experiențe noi.

În zona Sibiului, de pildă, au fost amenajate câteva parcuri tematice sub forma unor locuri de poveste. Odată ajunși acolo sunt pe loc fermecați.

La nici 50 de kilometri de Sibiu, în Valea Porumbacului, chiar la poalele munților Făgăraș, găsim un loc de basm creat special pentru cei mici. Printre luminițele colorate, elfii îi invită pe copii să salveze Crăciunul.

Tot aici o întâlnim pe doamna Crăciun, care îi poftește pe oaspeți în casa Moșului. Jocul ține aproape două ore. Costă 160 de lei pentru un copil și 200 de lei pentru un adult.

Eveline:Mie mi-a plăcut,pentru că am făcut treabă împreună și am reușit să-l eliberăm”.

Citește și
accident salvare 112
Accident grav cu cinci victime, pe DN7, între un microbuz de persoane și o mașină. 3 copii și 2 adulți au fost duși la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fetiță:Am salvat Crăciunul și doamna Crăciun, și ea ne-a dat ciocolată caldă și fost foarte bună”.

Mămică: Eram obișnuită cu ce se întâmplă în Finlanda, în țara lui moș Crăciun, și să văd și în România, chiar am rămas uimită”.

Cuplu:A fost magic, ceva inedit, ne-a plăcut foarte mult, ne-a depășit așteptările”.

Cei care au gândit povestea s-au inspirat din cărțile de povești adorate de nepotul lor.

Nicoleta Tănăsescu, antreprenor local:Este un spectacol interactiv în care copiii devin personaje, ei sunt numiți ajutoarele temporare ale moșului”.

La mică distanță, un alt loc fermecător atrage copiii și părinții, deopotrivă. Aici, printre căsuțele dedicate lunilor anului, descoperim ateliere de făcut turtă dulce și gogoși.

Antonia:Am învățat să fac gogoși. Da. Da! Foarte bune”.

Anca Damian, antreprenor local:Foarte mulți părinți, care se plâng de faptul că ai lor copii sunt atrași de partea de tehnologie, să stea foarte mult pe gadgeturi, atunci ne-am gândit să creăm un loc în care să-i ducem cumva și pe copii în copilăria părinților”.

Tătic:Eu zic că sunt foarte binevenite, constructive și chiar necesare”.

O vizită într-un astfel de parc tematic costă 15 lei pentru copii și 25 pentru cei mari. Participarea la atelierele gastronomice sau de artizanat costă încă 15 lei. Dacă vreți să vă cazați în zonă puteți să alegeți din câteva zeci de pensiuni. Pentru o noapte de cazare cu mic dejun o să dați cel puțin 250 de lei. O familie de patru persoane se poate caza patru nopți cu 1.600 de lei. De la 2.000 de lei în sus sunt incluse și alte servicii, cum ar fi masa, plimbările călare și excursiile cu un ghid.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie, mamă a trei copii, a încercat să-și ia viața după ce a fost agresată de soț. Polițiștii din Suceava l-au reținut
O femeie, mamă a trei copii, a încercat să-și ia viața după ce a fost agresată de soț. Polițiștii din Suceava l-au reținut

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din judeţul Suceava pentru violenţă în familie, după ce soţia sa, în vârstă de 27 de ani, a intrat intenţionat cu maşina într-un parapet metalic, încercând să se sinucidă.

Accident grav cu cinci victime, pe DN7, între un microbuz de persoane și o mașină. 3 copii și 2 adulți au fost duși la spital
Accident grav cu cinci victime, pe DN7, între un microbuz de persoane și o mașină. 3 copii și 2 adulți au fost duși la spital

Cinci persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 7, în judeţul Arad.  

Copila de 15 ani cu brațele amputate în accidentul din Pașcani a fost salvată. Medicii au reușit să-i replanteze mâinile
Copila de 15 ani cu brațele amputate în accidentul din Pașcani a fost salvată. Medicii au reușit să-i replanteze mâinile

A fost posibil un miracol înainte de Crăciun. Medicii au reușit să-i replanteze cu succes brațele fetei de 15 ani accidentate, vineri, lângă Pașcani.

Moș Crăciun nu i-a uitat pe cei mai puțin norocoși. „Poveste de Crăciun
Moș Crăciun nu i-a uitat pe cei mai puțin norocoși. „Poveste de Crăciun", acțiune umanitară pentru zeci de familii nevoiașe

25 de familii nevoiaşe cu 63 de copii au avut parte de o surpriză frumoasa, sâmbătă, când s-au trezit la uşi cu membrii Asociației Sportive de Off-Road din Iași.  

Scrisorile lui Moș Crăciun. Copiii își doresc pace în loc de cadouri
Scrisorile lui Moș Crăciun. Copiii își doresc pace în loc de cadouri

În Laponia, Moş Crăciun se pregăteşte de zor pentru călătoria de săptămâna viitoare. Iar ajutoarele lui citesc cu atenție sutele de mii de scrisori primite de la copii din întreaga lume.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.