Iarna s-a întors în mai multe zone din țară. Șoferii au rămas blocați pe drumurile alunecoase: „Totul e blocat”

×
Codul embed a fost copiat

De la primăvară și pomi înfloriți, România s-a întors în câteva ore în plină iarnă, cu zăpadă, frig și viscol.

În centrul țării și în zonele de munte a nins abundent, de parcă am aștepta Crăciunul, nu Paștele. Șoferii au rămas blocați pe drumurile alunecoase, mai ales dacă au apucat să își schimbe cauciucurile, în timp ce pietonii nu mai știau pe unde să calce.

Șoferii abia au reușit să înainteze, iar cei care au apucat să își schimbe cauciucurile de iarnă s-au trezit într-un coșmar. Utilajele de deszăpezire nu au reușit să țină pasul cu ninsoarea, așa că drumurile au fost acoperite de zăpadă frământată.

Cum a început să ningă, au apărut blocajele pe DN1A, la granița dintre Brașov și Prahova. Șoferii mașinilor de mare tonaj au tras de-o parte și de alta a șoselei și au așteaptat ca drumul să se curețe.

Șofer: „Așteptăm să vedem dacă trece vreo sărăriță. Cei care sunt goi n-au urcat nici unul. Eu sunt încărcat, dar nu vreau să risc.”

Citește și
Ninsoare
Iarnă în aprilie. ANM a emis Cod galben de ninsori și vânt puternic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șofer: „Totul e blocat, nu vine nicio mașină mare, doar astea mici circulă.”

Circulația a fost complet blocată mai multe ore pe drumurile din Brașov, Covasna, Harghita, Prahova și Argeș.

Zăpada le-a dat de furcă și celor care au ajuns în Pasul Tihuța. Dimineața, polițiștii au oprit circulația pentru ca utilajele să poată curăța drumul. Chiar și așa, unele mașini au derapat și au ajuns în șanț.

Șofer: „Foarte greu, din cauza zăpezii.”

Locuitorii Brasovului s-au trezit și ei în plină iarnă. Autobuzele au circulat cu dificultate pe străzile necurățate, iar stațiile de transport în comun s-au aglomerat. Primăria Brașov a anunțat că va sancționa firma care se ocupă de deszăpezire, pentru că a trimis în teren doar 20 de utilaje, în condițiile în care contractul prevedea 78 de utilaje. La rândul ei, Primăria a încasat deja o amendă de la Poliția Brașov, pentru că nu a curățat șoselele, de 14.500 de lei.

Femeie: „De 20 de minute stau în stație. Asta e păcăleală de 1 aprilie, cu întârziere.”

Pe străzile înguste din Centrul Vechi al orașului mașinile de deszăpezire încă nu au ajuns, așa că drumurile sunt inpracticabile.

În Sibiu, copacii abia înfloriți au încremenit sub zăpadă. Oamenii abia își făcuseră curaj să își schimbe cauciucurile.

La fel și în Alba Iulia.

La Rânca, pe Transalpină, erau minus 7 grade.

Pentru amatorii de schi, în schimb, episodul de iarnă este binevenit.

Vasile Mitroiu, administrator domeniul schiabil Rânca: „Mă bucur că e și zăpadă proaspătă. Vacanța de primăvară, de Paște, pe care am transformat-o în vacanța de iarnă."

Vremea rămâne rece și în următoarele zile. Până sâmbătă, la ora 10.00, este în vigoare o informare meteo de frig, brumă și îngheț.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iarna loveşte din nou în forţă. A nins abundent în centrul ţării şi la munte
Iarna loveşte din nou în forţă. A nins abundent în centrul ţării şi la munte

Iarna loveşte din nou în forţă, când nimeni nu credea că mai are vreo putere. A nins abundent în centrul ţării şi la munte, iar zăpada s-a aşternut pe străzi şi pe şosele, un nou coşmar pentru şoferi.

Iarnă în aprilie. ANM a emis Cod galben de ninsori și vânt puternic
Iarnă în aprilie. ANM a emis Cod galben de ninsori și vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de nisori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.

Iarna nu se dă dusă de pe pârtiile din Sinaia. ”Este distracție și este respect peste tot”
Iarna nu se dă dusă de pe pârtiile din Sinaia. ”Este distracție și este respect peste tot”

Iarna nu se dă dusă de pe pârtiile de mare altitudine. Turiștii care au urcat la Cota 2000, în Sinaia, s-au trezit într-un peisaj hibernal, din care nu au lipsit fulgii de zăpadă, vântul, frigul și ceața.

Fenomen meteo neobișnuit în București. Care este explicația dată de meteorologi
Fenomen meteo neobișnuit în București. Care este explicația dată de meteorologi

Iarna nu se dă dusă din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.