Chitaristul Laur Fratostiteanu a fost răpus de Covid. "A fost un mare antivaccinist"

coronavirus, covid-19
Shutterstock

Laur Fratostiteanu, medic stomatolog, cunoscut bass-ist, membru al trupei "Titan" din Iași, a căzut pradă noului coronavirus. Era cunoscut drept antivaccinist convins.

Iubit de publicul său, dar și de prieteni, moartea sa fulgerătoare a fost anunțată chiar pe rețelele de socializare de medicul ieșean Lucian Burlea.

În dimineața asta, mi-a murit un prieten vechi și foarte drag. Laur Fratostiteanu, medic stomatolog și unul dintre cei mai mari bass-iști din România, înainte de ’89, chiar și după, un mare jazzman și unul dintre cei mai frumoși oameni, atât fizic, cât și caracterial, pe care i-am cunoscut în întreaga mea existență. Era frumos ca un actor și era bun, ca o rudă directă de-a lui Dumnezeu. Avea o lumină în privire și o căldură în zâmbet, cu totul și cu totul speciale. Cred că era mai mare decât mine, cu circa 3-4 ani.

A fost bass-istul trupei Titan, din Iași, o trupa la vremea respectivă, avangardistă, cu intrumentiști foarte buni și care au avut un impact real puternic, pentru noi, cei care atunci iubeam muzica rock.

Din nefericire, și-mi pare rău că spun asta, aici, a fost un mare antivaccinist. Covid l-a lovit năprasnic”, a scris Lucian Burlea pe pagina de Facebook.

Citește și
Sissoko Masterchef
Sissoko, fost concurent Masterchef, a murit de Covid 19. El a fost găsit mort în casă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viteza a mai luat o viață. Un băiat de 16 ani, mort într-un accident de mașină
Viteza a mai luat o viață. Un băiat de 16 ani, mort într-un accident de mașină

Viteza a mai luat o viață! Un băiat de 16 ani, a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat.

Sissoko, fost concurent Masterchef, a murit de Covid 19. El a fost găsit mort în casă
Sissoko, fost concurent Masterchef, a murit de Covid 19. El a fost găsit mort în casă

Sissoko Sidia, devenit cunoscut după ce a participat la emisiunea "Masterchef", a murit.

O femeie din SUA susține că a slăbit 19 kilograme după ce a consumat cenușa soțului ei răposat
O femeie din SUA susține că a slăbit 19 kilograme după ce a consumat cenușa soțului ei răposat

O femeie din SUA a mărturisit că a mâncat cenușa soțului ei mort și spune că a ajutat-o să piardă aproximativ 19 kilograme, scrie The Sun.

VIDEO Atac armat la o universitate din Louisiana. O persoană a murit, iar mai multe sunt rănite
VIDEO Atac armat la o universitate din Louisiana. O persoană a murit, iar mai multe sunt rănite

O persoană a fost ucisă, iar alte şapte rănite, într-un atac armat într-un campus universitar din Louisiana, anunţă poliţia statului, la câteva zile după alt atac armat soldat cu un mort, în aceeaşi facultate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.