Mister elucidat. Cine este personajul „cu coasa” care a apărut la încoronărea regelui Charles în Westminster Abbey | VIDEO

westminster abbey
Colaj foto: Imago / Twitter - The Sun

Westminster Abbey a dezvăluit cine a fost personajul misterios, cu mantie neagră, care a avut o scurtă apariție la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea și care a făcut senzație pe rețelele de socializare.

Fanii regali care au urmărit încoronarea regelui Charles al III-lea au rămas uimiți când au văzut un personaj înspăimântător traversând în grabă prin Westminster Abbey în timpul evenimentului istoric din 6 mai.

Personajul misterios îmbrăcat în straie negre a fost văzut fugind pe sub balustrada abației, ținând în mână ceea ce părea a fi un toiag lung, deși unele persoane au descris-o ca fiind o coasă sau că ar fi fost chiar și fantoma Prințesei Diana, decedată în 1997.

Unii au apelat la rețelele de socializare, susținând că figura misterioasă era "Moartea" care își făcea apariția.

Cu toate acestea, cei de la Westminster Abbey au fost întrebați despre adevărata identitate a figurii curioase pentru a pune capăt speculațiilor.

Citește și
concert incoronare regele charles
Cele mai bune momente de la concertul de încoronare de la Windsor. Imagini de colecție cu familia regală britanică | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacția abației

Astfel, abația a transmis că a fost doar un laic, care își vedea de treburile sale în timpul încoronării, sesizat în timpul transmisiunii TV care a fost urmărită de aproape 19 milioane de persoane doar în Marea Britanie.

Uneori, laicii pot fi văzuți purtând un toiag în fața unui episcop sau a unui decan ca simbol al funcției, notează Daily Star.

Printre principalele îndatoriri și responsabilități se numărau "asigurarea unei comunicări eficiente", "asistarea la gestionarea eficientă a tuturor evenimentelor, liturgice și laice din catedrală, "cu îngrijirea, pregătirea și întreținerea corespunzătoare a tuturor obiectelor folosite în cadrul slujbelor", precum și multe alte sarcini.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stilul prințesei Kate, copiat la încoronarea Regelui, de Rose Hanbury. Cine este presupusa amantă a prințului William | FOTO
Stilul prințesei Kate, copiat la încoronarea Regelui, de Rose Hanbury. Cine este presupusa amantă a prințului William | FOTO

Presupusa amantă a prințului William, Rose Hanbury, a fost acuzată că a copiat look-ul lui Kate Middleton, soția lui William, cu ținuta purtată la încoronarea regelui Charles al III-lea.  

Cele mai bune momente de la concertul de încoronare de la Windsor. Imagini de colecție cu familia regală britanică | FOTO
Cele mai bune momente de la concertul de încoronare de la Windsor. Imagini de colecție cu familia regală britanică | FOTO

Încoronarea regelui Charles al III-lea a fost celebrată printr-un concert magnific organizat în incinta Castelului Windsor.  

Cine este femeia misterioasă de la încoronarea regelui Charles al III-lea. A jucat un rol cheie în ceremonie | GALERIE FOTO
Cine este femeia misterioasă de la încoronarea regelui Charles al III-lea. A jucat un rol cheie în ceremonie | GALERIE FOTO

Spectatorii încoronării regelui Charles al III-lea au sesizat prezența unei femei misterioase care a jucat un rol cheie în ceremonie.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.