Noi drepturi pentru animalele de companie din Spania. Ce se întâmplă cu ele în cazul unui divorț al stăpânilor

×
Codul embed a fost copiat

În Spania, animalele de companie au primit prin lege statut de membri ai familiei.

Dacă un cuplu vrea să divorțeze, un judecător este chemat să decidă în privința custodiei, ca în cazul unui copil. Autoritățile pregătesc acum și un proiect de lege prin care vor să interzică vânzarea animalelor în magazine și să încurajeze adopțiile.

De anul acesta, animalele de companie din Spania au noi drepturi. Preocupate de bunăstarea lor, autoritățile din aceasta țară au elaborat o lege care le acordă un statut clar în sânul familiei.

Cel mai interesant articol aduce patrupedele si copiii pe picior de egalitate în cazul unui divorț. Astfel, un judecător va trebui să hotărască cine primețte custodia câinelui, a pisicii sau a oricarui animal din casă.

Dacă se dovedește că unul dintre soti a abuzat animalul, acesta va fi separat de patruped pentru totdeauna.

Citește și
Autoritățile din Spania au redus carantina de la zece la şapte zile
Autoritățile din Spania au redus carantina de la zece la şapte zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Toate aceste reguli au fost instituite după ce autoritățile din Peninsula Iberică au stabilit ca animalele sunt „fiinţe înzestrate cu sensibilitate”. Așa că cine vrea să adopte un câine sau o pisică trebuie să urmeze mai întâi un curs de formare, gratuit.

Noua lege, care a intrat în vigoare săptămâna aceasta, a fost bine primită de cei care au deja acasă un prieten necuvântător.

În funcție de spațiul de locuit, o familie poate avea cel mult 5 animale de companie, iar creșterea lor în balcoane este interzisă. În plus, vor avea obligatoriu o „carte de identitate”.

Guvernul spaniol nu opreste aici eforturile pentru bunăstarea animalelor. Are în lucru și o lege care va interzice vânzarea animalelor de companie în magazine, dar si exploatarea celor dresate pentru circ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Au fost confirmate primele cazuri de „Flurona” în Europa. Țara în care au fost despistate
Au fost confirmate primele cazuri de „Flurona” în Europa. Țara în care au fost despistate

Regiunea spaniolă Catalonia a identificat mai multe cazuri de „flurona”, adică infectarea simultană cu gripă şi coronavirusul SARS-CoV-2, primele descoperite în Spania, și, totodată, din Europa, potrivit Agerpres.

Autoritățile din Spania au redus carantina de la zece la şapte zile
Autoritățile din Spania au redus carantina de la zece la şapte zile

Spania a redus, miercuri, perioada de izolare pentru cei testaţi pozitiv la coronavirus de la zece la şapte zile, informează Reuters. Aceeaşi va fi şi durata carantinei pentru cei aflaţi în contact apropiat cu persoane la care s-a confirmat infecţia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.