Doi soți din Arad au fost atacați de câinii din curte. S-au baricadat în casă de frică

×
Codul embed a fost copiat

Momente de teroare s-au derulat în locuinţa unei familii din Arad. Cei din casă - doi bunici - au fost atacaţi de câinii familiei, care au devenit agresivi.

Bunicii au fost muşcaţi de animale şi au reuşit cumva să îşi ia nepoţica în braţe şi să se baricadeze într-una dintre camere, până când au ajuns ajutoare.

Iniţial, unul dintre câinii familiei a devenit agresiv şi a muşcat-o pe bunică. Soţul ei a sărit imediat în ajutor, însă şi el a fost atacat şi muşcat de mai multe ori. Ba mai mult, în toată agitaţia, şi cel de-al doilea câine a devenit agresiv. Oamenii s-au refugiat rapid într-o cameră, cu nepoţica lor în braţe, şi au strigat pe geam după ajutor. Un vecin i-a auzit şi a sunat la 112, iar la faţa locului au fost trimise o ambulanţă şi un echipaj al jandarmeriei. Cu ajutorul scuturilor de protecţie au izolat animalele, în timp ce medicii îi îngrijeau pe răniţi. Ambii adulţi au ajuns la spital.

Când jandarmii au ajuns la faţa locului, câinii erau liberi în curte, iar proprietarii - bunicii şi nepoţica lor - izolaţi într-o încăpere de la parter. Strigau pe geam, după ajutor.

Cu sprayuri lacrimogene şi scuturi de protecţie, jandarmii au reuşit să îi izoleze pe cei doi câini agresivi, în colţul unei anexe. În acest timp, medicii au intrat în casă la cele două victime, care aveau răni pe tot corpul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Familia îngrijeşte mai mulţi câini de ani de zile. Printre ei şi exemplare din rasa Amstaff.

Kopsiczky Ştefan, dresor: „Trebuie ştiut că este o rasă cu genă de luptă, problema e că lumea nu prea ştie şi nu ia în serios lucrul ăsta. Dacă nu şti să-l crești, să-l dresezi, se pot întâmpla lucrurile astea. Dacă acel câine stă pe lanţ, deja îmi spune mie ceva că nu s-au ocupat, l-au pus ca pe un câine maidanez. Câinele ăsta înnebuneşte, are un caracter foarte dur, înnebuneşte în lanţ.”

Câinele agresiv a fost eutanasiat de echipajul de ecarisaj, chemat la faţa locului.

Poliţiştii au anunţat că fac cercetări pentru a afla dacă familia deţinea câinii cu documente, având în vedere că rasa este încadrată legal ca una periculoasă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.