Orașul din România care nu are șomeri și se tot dezvoltă. „Avem o firmă la trei locuitori, raportat la populaţia activă”

Sebis
Facebook / Primaria Orasului Sebis

Oraşul Sebiş a ajuns la şomaj zero şi are disponibile sute de locuri de muncă, care nu pot fi ocupate însă din cauza lipsei forţei de muncă, în acest moment fiind active 1.000 de societăţi comerciale la o populaţie de doar 5.000 de locuitori.

Primarul oraşului, Cristian Feieş, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la PNL Arad, că în ultimii ani bugetul oraşului a crescut de la 6 milioane de lei la 52 milioane de lei, în principal datorită fondurilor europene atrase, dar şi a activităţilor economice existente în oraş.

El a declarat că oraşul are printre cele mai multe firme active raportat la populaţie din ţară.

"Avem 1.000 de firme la o populaţie de 5.000 de oameni, incluzând aici minorii şi pensionarii. Dacă ar fi să ne raportăm doar la populaţia activă, practic avem o firmă la trei locuitori", a declarat edilul, potrivit Agerpres.

În acest context, oraşul nu poate acoperi necesarul de forţă de muncă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În general, firmele de la noi sunt mici, cu un număr mic de angajaţi. Cel mai mare angajator este o fabrică de mobilă, cu 200 de salariaţi. În total, în Sebiş avem 2.000 de salariaţi, din care 1.500 în sistemul privat şi 500 în sistemul public. Totuşi, avem un excedent de sute de locuri de muncă disponibile, care nu pot fi ocupate pentru că în zonă nu avem suficientă forţă de muncă", a spus primarul.

Printre investiţiile private existente la Sebiş se numără un parc fotovoltaic construit pe 40 de hectare, care produce 15 MW/h.

"Există interes pentru extinderea cu încă 60 de hectare a acestui parc, la o putere instalată de 60 MW/h", a declarat primarul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, prezent în aceeaşi conferinţă de presă, a declarat că în judeţ mai există un singur oraş cu şomaj zero, respectiv Chişineu-Criş.

"Chişineu-Criş profită de poziţia geografică, la graniţa cu Ungaria, dar Sebişul este aflat la poale de munte, izolat. (...) Primarul a pus Sebişul pe harta fondurilor europene şi a marilor proiecte naţionale. În mandatul lui Cristian Feieş, Sebişul a depus pe Planul Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny' proiecte pe toate cele trei axe deschise: extinderea reţelei de apă, aproximativ 5 milioane euro, modernizarea reţelei de canalizare, aproximativ 7 milioane euro, infrastructură rutieră de aproximativ 3 milioane euro şi se doreşte un proiect pentru reţeaua de gaz, de 2 milioane euro", a declarat Cionca.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani

Jerry West, legendarul jucător NBA, a murit la vârsta de 86 de ani.  

OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an
OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa.

Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.