Planta pe care au început să o cultive tot mai mulți români. Este foarte profitabilă

×
Codul embed a fost copiat

Arahidele, sau alunele de pământ cum mai sunt numite, prind tot mai bine pe tărâm românesc.

Deşi mai reticenţi la început față de planta originară din America de Sud, mulţi fermieri au învăţat să le cultive şi la noi şi, de ce nu, să se bucure apoi de câştiguri, pentru că pot fi culturi foarte profitabile. De altfel, specialiştii de la Staţiunea de Cercetare Dăbuleni au reuşit să obţină în ultimii ani două soiuri care cresc foarte bine în pământurile noastre.

La staţiunea de Cercetare Dăbuleni. cererea de seminţe exotice este tot mai mare de la an la an.

Dr. ing. Milica Dima, cercetător SCDCPN Dăbuleni: "Această specie de arahide se adaptează foarte bine pe solurile nisipoase. Noi am avut cumpărători de seminţe din toate zonele țării, dar preponderent în zona cu soluri nisipoase din zona Bihor, zona de est a ţării, Galaţi, Brăila şi localităţi din Dolj."

Dr. ing. Aurelia Diaconu, director SCDCPN Dăbuleni: "Tinerii sunt interesaţi de speciile acestea noi pe care să le cultive ''
Un pachet de 5 kilograme cu arahide bune de semănat costă 125 de lei.

Citește și
Pepene de Dăbuleni
Cultura pepenilor de Dăbuleni, puternic afectată de ploile torențiale
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Florin Marcusu, fermier: "Un singur soi am experimentat de la staţiune, Viorica să zic eu, dar foarte foarte mulţumit. Iar ca şi gust, faţă de cele din comerţ, nu se compară. Chiar am recomandat prietenilor şi 2 sau 3 au pus, dar tot aşa în curte, pentru că trebuie să le asiguri paza."

Un fermier din Bihor a început cu 2 kilograme, iar acum culege roadele de pe 3.000 de metri pătraţi.

Lucian Blană, fermier: "Anul trecut am pus 3.000 de metri pătraţi şi mă extind la un hectar, anul ăsta. E rentabil."

De pe 100 de metri, oamenii recoltează cam 10 kg de arahide.

Pe piaţă, acestea costă între 30 şi 50 de lei kilogramul, iar producătorii spun că sunt chiar mai bune decât cele din alte ţări.

Lucian Blană, fermier: "Eu sunt consumator de alune şi consum şi din China şi din America. Dar astea româneşti îs foarte, foarte bune. Chiar şi la străini, se mirau: la voi creşte aşa ceva? Da creşte aşa ceva şi îs excelente."

În urmă cu patru ani, specialiştii de la Dăbuleni au reuşit să producă şi un pepene fără sâmburi, însă fermierii au preferat să îl cultive în continuare pe cel tradiţional. Cei de la Dăbuleni au aclimatizat inclusiv cartofi dulci, kiwi, banan pitic, măslini, afin siberian şi curmale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Producătorii de pepeni din Dăbuleni au ajuns să se mute în oraşe vara, ca să-şi vândă marfa
Producătorii de pepeni din Dăbuleni au ajuns să se mute în oraşe vara, ca să-şi vândă marfa

În loc să se plângă că nu au cui să își vândă marfa, zeci de producători de pepeni din Dăbuleni - Dolj își părăsesc în fiecare vară casele și pleacă în transhumanță.

Cultura pepenilor de Dăbuleni, puternic afectată de ploile torențiale
Cultura pepenilor de Dăbuleni, puternic afectată de ploile torențiale

Faimoșii pepeni de Dăbuleni, dulci și zemoși, au apărut pe piață cu câteva săptămâni întârziere, din cauza ploilor.

Curmal chinezesc și banane de Dăbuleni. Când vor putea fi cultivate în toată țara
Curmal chinezesc și banane de Dăbuleni. Când vor putea fi cultivate în toată țara

Într-o perioadă cu schimbări climatice, în care anotimpurile nu prea mai seamănă cu ce știam până acum, specialiștii de la noi caută soluții pentru aclimatizarea unor soiuri de legume și fructe exotice.

Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele
Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele "kiwi de Dăbuleni"

Fără sisteme de irigații, pe fondul schimbării climei, sudul țării se transformă mai degrabă într-o zonă exotică.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.