Se împlinesc 17 ani de la tragedia petrecută la Mihăilești. ”Încă rămâne o rană vie în sufletul nostru”

×
Codul embed a fost copiat

Sunt 17 ani, luni, de la tragedia petrecută la Mihăilești - unul dintre cele mai grave accidente pe șosea din țara noastră.

18 persoane au murit şi alte 13 au fost rănite după explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu. Șapte pompieri, doi jurnalişti, localnici şi şoferi aflaţi în trafic, în momentul nenorocirii, se numără printre dispăruți.

Rudele celor care au pierit acum 17 ani şi pompierii din Buzău au venit la locul tragediei. Din cauza restricţiilor, numărul celor prezenți a fost limitat.

Pe 24 mai 2004, în jurul orei 5:40 s-a dat alarma: un camion încărcat cu azotat de amoniu a derapat și a luat foc. Două echipaje de pompieri din Buzău au plecat spre locul intervenţiei. La scurt timp după ce au ajuns, a urmat o explozie devastatoare, în care au pierit șapte militari.

Nicolae Tudoroiu, şef ISU Buzău: ”Chiar dacă au trecut 17 ani încă rămâne o rană vie în sufletul nostru al pompierilor şi ne aflam în faţa acestui monument nu doar să comemorăm acest sacrificiu ci şi să recunoaştem aportul adus acestor eroi şi eroi nu avem doar la Mihăileşti, avem în toată ţara, eroi pompieri.”

Citește și
Explozie UK
Două case au sărit în aer în UK. Un copil a murit şi patru persoane au fost rănite. FOTO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Primii jurnalişti ajunşi la faţa locului au avut aceeaşi soartă. Rudele victimelor nu au trecut nici acum peste cele întâmplate în 2004.

Lucica Necula, mama unui pompier: ”Au trecut 17 ani de durere, de lacrimi, ne e dor de el, nici nu mai avem cuvinte, sufletul rupt, trăim aşa cum ne vedeţi. Ne lipseşte şi e păcat că era prea bun ca să fie acolo unde este, păcat de tinereţea tuturor.”

Directorul firmei de transport care deținea camionul, dar și șeful combinatului Doljchim unde se producea azotatul de amoniu au fost găsiţi vinovaţi. Fiecare a primit câte patru ani de închisoare, iar societățile lor au plătit despăgubiri către familiile îndoliate.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Explozie puternică în Wuhan. Patru persoane au fost rănite, iar o șosea a fost dislocată
Explozie puternică în Wuhan. Patru persoane au fost rănite, iar o șosea a fost dislocată

Camerele de supraveghere au surprins imaginile dramatice ale unei explozii în subteran, la Wuhan, în Centrul Chinei, provocată de o scurgere de gaze.

Două case au sărit în aer în UK. Un copil a murit şi patru persoane au fost rănite. FOTO
Două case au sărit în aer în UK. Un copil a murit şi patru persoane au fost rănite. FOTO

Un copil a murit şi patru persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-o explozie de gaz care a distrus două case la Heysham, în nord-vestul Angliei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunţat poliţia, relatează Agerpres, care citează AFP.

Ce este nitratul de amoniu, care a provocat explozia din Beirut. A produs o tragedie uriaşă şi în România
Ce este nitratul de amoniu, care a provocat explozia din Beirut. A produs o tragedie uriaşă şi în România

Uriaşa explozie care a zguduit oraşul Beirut pe 4 august a fost provocată de o încărcătură de nitrat de amoniu care a sărit în aer. Ce este însă nitratul de amoniu, substanţa care a fost elementul cheie al unei tragedii şi în România, în 2004?

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.