Și-a chemat prietenii la ziua ei, dar aceștia s-au trezit în mijlocul unei nunți. VIDEO

Zi de naștere transformată în nuntă
Facebook.com

O femeie din Scoția le-a făcut o surpriză prietenilor ei, chiar în ziua în care și-a organizat aniversarea de 30 de ani. Invitaților nu le-a trecut prin cap că femeia urma să se căsătorească chiar în acea zi.

Samantha și logodnicul ei James Allan, în vârstă de 32 de ani, au ales să se căsătorească într-un cadru restrâns, doar cu familia și prietenii apropiați și s-au asigurat că nimeni nu bănuiește nimic despre fericitul eveniment, potrivit Metro

În timpul petrecerii pentru ziua de naștere a femeii, mama sa a mers pe scenă, a luat microfonul și a făcut marele anunț. I-a rugat pe toți invitații să se intoarcă pentru a vedea mirele și mireasa.

Momentul emoționant a fost filmat, iar în imagini se vede urimirea invitaților atunci când realizează că se află, de fapt, în mijlocul unei nunți.

„Totul a fost perfect în ziua aceea. Nu m-aș fi putut gândi la o nuntă mai frumoasă. A fost exact așa cum mi-am dorit. M-am căsătorit cu bărbatul cu care vreau să îmi petrec tot restul vieții. Reacția invitaților a fost uimitoare. Toți au spus că a fost cea mai frumoasă surpriză și că nu au avut nicio idee despre ceea ce urma să se întâmple”, a spus Samantha.

Citește și
pantofi de mireasa
Mesajul secret primit de o femeie pe pantofii de mireasă de la mama ei decedată: ”Am avut un șoc”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei doi tineri s-au logodit în luna august a anului trecut, dar nu aveau planuri să se căsătorească prea curând. Însă lucrurile s-au schimbat după ce Samantha a pierdut un copil, motiv pentru care s-au gândit că trebuie să aducă ceva pozitiv în viața lor.

„Nu îmi place să fiu în centrul atenției, de obicei îmi place să stau în umbră. Niciodată nu mi-am dorit o nuntă mare, pentru că nu mă reprezintă”, a mai spus femeia. 

Cu o săptămână înainte de marele eveniment, Samantha i-a spus bunicii sale ce a plănuit. „Credea că e o glumă, dar s-a bucurat mult pentru noi”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A trimis invitații de nuntă, după ce a făcut un test online. Iubitul ei nu fusese anunţat
A trimis invitații de nuntă, după ce a făcut un test online. Iubitul ei nu fusese anunţat

O femeie le-a trimis prietenilor ei invitaţii de nuntă înainte ca prietenul său să o ceară în căsătorie.

Mesajul secret primit de o femeie pe pantofii de mireasă de la mama ei decedată: ”Am avut un șoc”
Mesajul secret primit de o femeie pe pantofii de mireasă de la mama ei decedată: ”Am avut un șoc”

O femeie din Marea Britanie e avut o surpriză uriașă în ziua nunții, pe 9 martie, când a găsit pe talpa pantofilor de mireasă un mesaj secret de la mama ei bolnavă, care a murit înainte să o vadă mireasă.

Decizia dureroasă luată de o tânără. Iubitul ei a fost ucis pentru un Xbox înainte de nuntă
Decizia dureroasă luată de o tânără. Iubitul ei a fost ucis pentru un Xbox înainte de nuntă

Imagini sfâșietoare surprinse la mormântul unui tânăr american, ucis pentru un Xbox. Logodnica lui, îmbrăcată în rochie de mireasă, a izbucnit în lacrimi în cimitir, fix în ziua în care cei doi urmau să se căsătorească.

Un mire îi trage o palmă miresei sale chiar la nuntă. Gestul care l-a scos din minți. VIDEO
Un mire îi trage o palmă miresei sale chiar la nuntă. Gestul care l-a scos din minți. VIDEO

Scene șocante filmate la o nuntă despre care se specualează că ar fi în Asia Centrală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.