Soluția găsită de un fermier care nu găsea zilieri care să-i culeagă cireșele. Campionat de cules, în Mureș, cu bonusuri

×
Codul embed a fost copiat

Cireșele românești riscă să rămână în livezi în acest sezon. Și asta pentru că nu are cine să le culeagă.

Zilierii lipsesc cu desăvârşire, așa că proprietarii au apelat la gurmanzi, pe care îi invită să se înfrupte pe săturate din fructele dulci crescute fără chimicale.

Oamenii care ajung în această livadă veche de aproape 50 de ani, de pe dealurile Uila din județul Mureș, sunt invitați să mănânce câte cireșe poftesc și chiar să culeagă fructele și pentru cei de acasă. Proprietarul a apelat la această soluție pentru nu sunt zilieri pe care să îi angajeze și ar risca să rămână cu cireșele în pomi.

Emil Tămășan, fermier: „Este o plantație de prin anii '76-'77. Sunt niște soiuri foarte valoroase pe care în zilele de astăzi foarte puțini pepinieriști se încumetă să le înmulțească. Criza forței de muncă este una foarte, foarte mare, și am zis să oferim plăcere doritorilor să vină în cireș.”

Aventura costă simbolic, zece lei, iar culesul fructelor este un bun prilej pentru distracție, în familie. Cei mai mulți dintre pofticioși au vizitat pentru prima dată o livadă.

Citește și
Cirese
Cireșele de mai ajung în piețe abia în iunie. Cele de import costă și 175 de lei kg și se vând la suta de grame
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânără: „Super fain să venim aici să culegem, mi se pare fain să putem să venim la aer curat și să ne bucurăm de cireșe foarte multe. Nu am mai fost într-o livadă de cireș, e prima dată, am putut să culegem și fără să ne cățărăm, dar am preferat și să ne cățărăm să ajungem la cireșele care erau mai coapte.”

Tânăr: „Sunt foarte bune și dulci, chiar am cumpărat mai multe și pentru cei e acasă. De dragul experienței ne-am urcat și în cireș, pentru a culege de cât mai de sus”.

Bărbat: „Sunt mai multe soiuri pe aici. Nici nu am știut că sunt atâtea soiuri de cireșe, ne-am adus aminte din copilărie”

Cireșele care nu pot fi culese de vizitatori vor fi transformate în dulcețuri și siropuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fructele şi legumele ne fac mai puternici imunitar. Fibrele din ele ajută sistemul respirator, digestiv și reduc inflamația
Fructele şi legumele ne fac mai puternici imunitar. Fibrele din ele ajută sistemul respirator, digestiv și reduc inflamația

Ne bucurăm de vară şi de varietatea ei excepţională de vegetale. Fructele şi legumele ne fac mai puternici imunitar. Componente din caise, cireşe ori pepeni - determină producţia de factori imunitari.

Cireșele de mai ajung în piețe abia în iunie. Cele de import costă și 175 de lei kg și se vând la suta de grame
Cireșele de mai ajung în piețe abia în iunie. Cele de import costă și 175 de lei kg și se vând la suta de grame

Cireșele de mai vor ajunge anul acesta în piețe abia prin luna iunie. Primăvara friguroasă a împiedicat fructele să se dezvolte.

Producătorii de fructe vin cu oferte unice. Într-o livadă din București clienții își pot culege singuri cireșele
Producătorii de fructe vin cu oferte unice. Într-o livadă din București clienții își pot culege singuri cireșele

Harnici și inventivi, unii producători români vin cu tot soiul de oferte, ca să își poată vinde integral recolta de fructe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.