Spectatoarea care a provocat carambolul la Turul Franţei a scăpat cu o simplă amendă

turul frantei accident
youtube.com

Spectatoarea bretonă care a provocat o cădere masivă în prima etapă a Turului ciclist al Franţei, din cauza unei pancarte, s-a ales, joi, cu o simplă amendă de 1.200 de euro, informează AFP.

"Nu a fost intenţionat", a declarat femeia în octombrie, în faţa tribunalului corecţional din Brest.

Tribunalul ceruse o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare pentru "punerea în pericol a vieţii şi răniri voluntare".

Spectatoarea a ieşit pe partea carosabilă cu un banner, chiar în momentul în care plutonul a trecut prin dreptul ei. Tony Martin, ciclistul echipei Jumbo, nu a mai putut s-o evite şi a urmat unul dintre cele mai mari accidente din istoria Turului Franţei, în care au fost implicaţi zeci de sportivi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani

Jerry West, legendarul jucător NBA, a murit la vârsta de 86 de ani.  

OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an
OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa.

Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.