Suveniruri periculoase, într-un parc de distracții pentru copii. Ce a făcut o mamă. FOTO

Suveniruri periculoase într-un parc de distracții pentru copii. Inițiativa unei mame
iStock

Un parc de distracții din Pennsulvania, Statele Unite, se află în mijlocul unui scandal, după descoperirea făcută de o mamă.

Sarah Keller, mama unei fetițe, a descoperit că la unul dintre magazinele aflate în incinta parcului de distracții se vindeau gloanțe reale, care puteau fi personalizate.

Gloanțele erau personalizate cu diferite nume, iar cel mai adesea ajungeau la copii de diferite vârste. Când a realizat că în acel magazin se vindeau gloanțe, Sarah a făcut câteva fotografii și le-a postat pe rețelele de socializare, pentru a trage un semnal de alarmă.

„Dându-le copiilor un glonț cu numele lor, într-un parc de distracții, este un lucru foarte rău”, a scris femeia, potrivit FoxNews

La scurt timp, reprezentanții parcului de distracții a declarat că acel obiect a fost scos de la vânzare.

Citește și
Viața sa a fost salvată datorită unui accident produs în timp ce se afla într-un carusel
Era la un pas de moarte, dar a aflat după un incident produs într-un parc de distracții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În SUA a fost deschis un parc dedicat fanilor Star Wars. Principala atracție: Șoimul Mileniului
În SUA a fost deschis un parc dedicat fanilor Star Wars. Principala atracție: Șoimul Mileniului

În Statele Unite a fost inaugurat un parc de distracţii dedicat fanilor seriei Star Wars. Vizitatorii pot face o călătorie prin galaxie şi pot întâlni personaje cunoscute din filme, totul într-o experienţă interactivă inedită.

Era la un pas de moarte, dar a aflat după un incident produs într-un parc de distracții
Era la un pas de moarte, dar a aflat după un incident produs într-un parc de distracții

O femeie a fost salvată de la moarte datorită unui inident produs în timp ce se afla într-un carusel dintr-un parc de distracții.

Momentul în care o tânără cade de la 10 m, într-un parc de distracții. Fata e în stare gravă
Momentul în care o tânără cade de la 10 m, într-un parc de distracții. Fata e în stare gravă

O tânără de 18 ani a suferit o accidentare teribilă după ce a căzut de la 10 metri înălțime, în timp ce se afla într-un parc de distracții dintr-un centru comercial din Trujillo, Peru.

Momente de coșmar într-un parc de distracții. Oamenii au rămas la zeci de metri înălțime
Momente de coșmar într-un parc de distracții. Oamenii au rămas la zeci de metri înălțime

Vizitatorii unui parc de distracții din Anglia au avut parte de momente de coșmar, după ce caruselul în care se aflau a rămas suspendat la peste 30 de metri înălțime.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.