Tabără dedicată micilor arheologi, în județul Mureș. Copiii au avut ocazia de a descoperi viața soldaților romani

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de copii pasionați de istorie au avut ocazia să devină arheologi pentru câteva zile.

Sub îndrumarea specialiștilor, descoperă tainele unui sit arheologic adevărat, aflat în satul Călugăreni, din județul Mureș. Acolo a fost organzată o tabără tematică pentru elevi.

20 de copii din județul Mureș descoperă în aceste zile viața soldaților romani. Situl antic de la Călugăreni face parte din vastul sistem defensiv al Imperiului Roman și a jucat un rol important in apărarea provinciei Dacia. Acum a devenit locul unei tabere la care iau parte copii pasionați de istorie.

Panczel Szilamer, șeful de secție al Centrul de Cercetare a Limesului Roman: „Este unul dintre cele mai importante situri pe limesul Daciei romane, pe partea estică și poate cea mai bine păstrată sit roman din județul Mureș. Aici am avut șansa de a începe cercetări din 2013, și în ultimii ani am reușit să înființăm un parc arheologic”.

Szilagyi Orsolya, coordonatoarea programului: „Povestim despre arheologie pentru copii. Mai ales pentru copii care locuiesc în jurul satului Călugăreni”.

Citește și
tabara
Taberele de vară au revenit, după doi ani de restricții din cauza pandemiei. Cât costă o săptămână de distracție pentru copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Timp de o săptămână, cei mici fac săpături, la fel ca arheologii. Și concep unelte și podoabe din lut, precum cele folosite de romani.

Tabăra de arheologie este organizată de Muzeul Județean Mureș și se află la cea de a doua ediție.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tabără de vară pentru tinerii care vor să devină pompieri, în Mureș. Ce activități le-au pregătit organizatorii
Tabără de vară pentru tinerii care vor să devină pompieri, în Mureș. Ce activități le-au pregătit organizatorii

Experiență de neuitat pentru zeci de copii din județele Mureș și Harghita. Timp de câteva zile 60 elevi participă la o tabără de pompieri.

Taberele de vară au revenit, după doi ani de restricții din cauza pandemiei. Cât costă o săptămână de distracție pentru copii
Taberele de vară au revenit, după doi ani de restricții din cauza pandemiei. Cât costă o săptămână de distracție pentru copii

Taberele au revenit în viața copiilor, după doi ani cu restricții. Cei mici se bucură, din nou, să lege prietenii și să afle tot felul de lucruri noi.  

Tabără pentru copiii ucraineni în Munții Gurghiului. Se joacă cu copii români, maghiari și rromi
Tabără pentru copiii ucraineni în Munții Gurghiului. Se joacă cu copii români, maghiari și rromi

Clipe de neuitat la munte pentru sute de copii ucraineni, nevoiți să trăiască departe de casele lor, din cauza războiului. Cei mici au parte de multă atenție, joacă și socializare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.