Tinerii și copiii din Maramures se pregătesc temeinic pentru seara de Ajun, când vor pleca la colindat

×
Codul embed a fost copiat

Se pune mare preț pe tradiții în Maramureș, așa că tinerii și copiii se pregătesc serios pentru seara de Ajun, când vor pleca la colindat.

Ba chiar merg la cursuri, unde învață să colinde așa cum se făcea pre vremuri. S-au înscris copii de 5-6 ani, dar și tineri la vârsta majoratului.

Palatul Copiilor din Baia Mare răsună de colinde. Se fac repetiții pentru seara de Ajun, iar printre cursanți am întâlnit-o și pe Sofia. Spune că a învațat cântecele de la bunicul său, iar la cursuri a reușit să se perfecționeze.

Sofia Orzac, cursant: „El m-a convins să merg mai departe cu cântecele și mi-a compus și un cântec”.

Trei surori de abia așteaptă să vină sărbătorile, pentru a arăta ce au învățat.

Citește și
brad de Craciun
A început „Operațiunea Bradul”. Cum păstrăm pomul de Crăciun cât mai mult timp verde
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Georgiana Bud, cursant:Obișnuim să mergem de Crăciun în fiecare an la colindat. Bunica se bucură când ne vede pe noi, toți nepoții, adunați”.

Toți cei care doresc să învețe colinde, așa cum erau ele cântate pe vremuri, sunt așteptați la cursuri, unde vor fi îndrumați de specialiști în domeniu.

Maria Seraz, profesor la Palatul Copiilor Baia Mare: „Cursurile sunt gratuite, cu mare drag îi îndrumăm și îi învățăm colinde și tot ce înseamnă obiceiuri de iarnă. Și părinții sunt doritori, însă din păcate timpul este limitat și îl dedicăm copilașilor”.

În satele din Maramureș încă se mai păstrează obiceiul vestirii Nașterii Domnului, iar coconii sunt răsplătiți mai mult în stilul tradițional.

Natașa Lazăr, cursant: „Primesc nuci, mere, chiar și bani și ciocolată”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moș Crăciun a venit deja cu daruri pentru copiii militarilor, într-un elicopter, la baza Mihail Kogălniceanu
Moș Crăciun a venit deja cu daruri pentru copiii militarilor, într-un elicopter, la baza Mihail Kogălniceanu

Moș Crăciun a venit la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Însoțit de două Crăciunițe, bătrânul cu barbă albă a sosit la bordul unui elicopter IAR Puma 330. În desagă avea daruri pentru copiii militarilor români, dar și pentru cei din localitate.

A început „Operațiunea Bradul”. Cum păstrăm pomul de Crăciun cât mai mult timp verde
A început „Operațiunea Bradul”. Cum păstrăm pomul de Crăciun cât mai mult timp verde

Cu zece zile înainte de bucuria Crăciunului mulți desfășoară deja operațiunea „bradul”. Inspectează târgurile și caută să cumpere cel mai frumos și, dacă se poate, ieftin pom pentru zilele de sărbătoare.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.