Turiștii au luat cu asalt yacht-urile din Croația, pentru vacanțe în larg. Bărcile sunt rezervate până în octombrie

×
Codul embed a fost copiat

Litoralul croat e plin de turiști în această perioadă, și nu este vorba doar despre oameni care vor să stea liniștiți, la plajă.

Porturile de la Marea Adriatică sunt preferate de pasionații de sailing, care au venit în număr mare anul acesta ca să profite, de la bordul unui iaht sau al unui velier, de frumusețile naturale ale Croației.
Sunt destui și cei care, din cauza pandemiei, preferă un concediu pe mare, mai izolat, în locul unui sejur clasic, la hotel.

În fiecare an, mii de bărci cu vele și iahturi sunt închiriate de turiști pentru vacanțe petrecute pe mare, printre sutele de insule croate din Adriatica. Anul acesta, însă, interesul turiștilor din toată Europa a crescut neașteptat, iar majoritatea bărcilor cu vele au fost deja rezervate până la sfârșitul lunii octombrie.

Marin Katicin, CEO, Pitter Yachting charter company: „Cei mai mulți sunt de părere că e o soluție sigură de a se bucura de vacanța pe mare sau într-un port, departe de aglomerație. Toată lumea vrea o barcă... și nu mai avem niciuna.”

Un alt motiv pentru creșterea în popularitate a vacanțelor pe iaht e fapul că turiștii pasionați de sailing au ocazia să păstreze distanța față de stațiunile turistice și de plajele aglomerate, mai ales într-o perioadă în care numărul cazurilor de COVID e în creștere peste tot în lume.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Robert Sangulin, boat skipper: „E o diferență uriașă între mersul la plajă și navigație. Atunci când ești pe barcă, viața e frumoasă și oamenii se simt în siguranță, se simt bine pentru că nu sunt laolaltă cu alte câteva mii de oameni.”

Kate este o turistă din Germania. A venit împreună cu familia în Croația și spune că se simte, într-adevăr, mai liberă într-o croazieră pe o barcă cu vele.

Kate Redder, turistă din Germania: „Ești mai independent, ești pe cont propriu, nu ca atunci când ești legat de țărm. Așa, poți vedea mai mult din natura Croației și îți poți face o impresie mult mai bună despre frumusețile acestei țări.”

În stațiunile croate de la Marea Adriatică, cele mai căutate sunt bărcile cu vele și iahturile cu până la 10 locuri. Turiștii pot să navigheze singuri, sau pot angaja un skipper care să se ocupe de barcă. Un sejur durează, de obicei, o săptămână sau chiar două, iar costurile se ridică la câteva sute de euro de persoană, la care se adaugă taxele portuare și mâncarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani
Bărbatul care apare în celebrul logo NBA a murit. Jerry West avea 86 de ani

Jerry West, legendarul jucător NBA, a murit la vârsta de 86 de ani.  

OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an
OMS: Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an

Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa.

Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”
Cercetătorii de la Buzău au creat roșia cherry tricoloră, care crește până la 5 metri. ”Această tomată este prețioasă”

Cercetătorii de la Buzău au creat, după 20 de ani de studii și lucru, roșia cherry tricoloră, pe care au botezat-o ”Rapsodia”. Noul soi de roșie crește până la 5 metri înălțime și este prezentată ca având calități deosebite, care o fac prețioasă.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.