Un adolescent din Bistrița a fost la un pas de tragedie la ștrand. "Nu mai avea puls"

×
Codul embed a fost copiat

Un adolescent de 16 ani a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce a intrat într-o piscină din incinta ştrandului municipal din Bistriţa. Băiatul nu ştia să înoate, dar s-a aventurat într-o zonă mai adâncă.

A fost scos din apă de salvamar şi un pompier militar aflat în timpul liber.

Băiatul se afla la scăldat împreună cu fratele său şi doi prieteni.
Când au văzut că adolescentul nu reuşeşte să se menţină la suprafaţă martorii au alertat salvamarul. Împreună cu un pompier militar, aflat în timpul liber, acesta i-a acordat primul ajutor .

Salvamar: "Eram aici pe tribună şi mi au făcut de acolo semn, am fugit repede, am sărit după el, m am băgat la fund după el, l-am scos,era şi un domn de la ISU, am inceract să facem masajul cardiac pentru că nu mai avea puls, am început să îi facem respiraţie artificială, după două serii de masaj cardiac şi respiraţie artificiale, a început să îşi revină, respiră, era incostient."

Tânăr: "Eram pe şezlong şi dintr-o dată au strigat copiii că e cineva sub apă, am sărit după el şi l-am ridicat şi apoi am strigat după salvamar."

Citește și
Salvamar
Cine este turistul care a agresat un salvamar din Costinești. Detaliul care l-a înfuriat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Angajat ștrand:  „L-am auzit pe salvamar fluierând, a sărit după el, s-a lăsat în jos, a intrat în panică, e adâncă și apa, de doi metri și ceva, a băut apă, am văzut că se lasă și l-am scos afară. S-a speriat, s-a ridicat, iar a băut apă, i-a intrat în plămâni, pentru că-i curgea sânge."

Tânăr: „N-a știut să înoate, ceva s-a întâmplat, trebuie avut grijă, apa e adâncă aici."

Marius Rus purt. cuvânt ISU: "Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost scos din ştrandul municipal inconştient din bazin de către salvamarul ştrandului. Echipajul medical l-a stabilizat şi a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale suplimentare."

Adolescentul este acum în afara oricărui pericol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum se poate obţine diploma de salvamar recunoscută în UE fără măcar să atingi apa. CAMERA ASCUNSĂ
Cum se poate obţine diploma de salvamar recunoscută în UE fără măcar să atingi apa. CAMERA ASCUNSĂ

O afacere cu diplome false de salvamar a intrat în atenţia procurorilor din Constanţa, după ce autorităţile din Italia au descoperit că mai mulţi salvamari români de pe plajele din Sicilia au folosit la angajare documente suspecte.

Cine este turistul care a agresat un salvamar din Costinești. Detaliul care l-a înfuriat
Cine este turistul care a agresat un salvamar din Costinești. Detaliul care l-a înfuriat

Un salvamar a fost lovit de un turist marocan, la Costinești, după ce a strigat după prietena acestuia să iasă din apă, întrucât exista riscul să fie dusă în larg de curenții puternici.

Salvamar bătut chiar de persoana pe care a salvat-o de la înec. „Cred că domul consumase ceva”
Salvamar bătut chiar de persoana pe care a salvat-o de la înec. „Cred că domul consumase ceva”

Incident violent pe litoral. Un salvamar aflat în misiune şi care a reuşit să aducă la mal câteva persoane aflate periculos de departe, în larg, a primit, la întoarcerea pe mal, un pumn în plină figură.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.