Un bărbat a fost arestat din cauza numelor pe care le-a dat câinilor săi

YINGZHOU Police
YINGZHOU Police

Un bărbat din estul Chinei a fost arestat, după ce le-a dat câinilor săi „nume ilegale”.

 

Potrivit unui ziar din Beijing, un crescător de câini a fost arestat, luni, după ce a anunțat că are doi câini pe nume Chengguan și Xieguan. Numele celor două animale au creat numeroase controverse deoarece fac referire la angajați ai statului. 

"Chengguan" sunt oficiali guvernamentali angajați în zonele urbane pentru combaterea criminalității la nivel inferior și "Xieguan" sunt angajații autorităților locale.

Potrivit sursei citate, bărbatul le-ar fi dat acele nume pentru amuzament, însă oamenilor legii nu li s-a părut că este vorba de o glumă și au deschis o anchetă în acest caz.

Citește și
adoptii caini
Câini "la ofertă", în parcul IOR din Bucureşti. Ce avantaje au faţă de cei din canise
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ei au adăugat că "în conformitate cu prevederile Legii Republicii Populare Chineze privind securitatea publică", el trebuie să petreacă 10 zile într-un centru de detenție administrativă din orașul Xiangyang.

Un ofițer de poliție a declarat pentru Beijing News că acțiunile bărbatului "au provocat mari daune națiunii și imaginii orașului".

Individul a declarat că-și regretă acțiunile: "Nu știam legea, nu știam că era ilegal".

Arestarea crescătorului de câini a avut ecouri neașteptate. Mulți și-au exprimat îngrijorarea cy privire la cenzura impusă de stat, iar alții au glumit că bărbatul a fost reținut pentru "suspiciune de subminare a puterii de stat" sau că a "dezvăluit secrete de stat".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul pentru care primii conducători ai Chinei îngropau de vii pui de câine în morminte
Motivul pentru care primii conducători ai Chinei îngropau de vii pui de câine în morminte

Viaţa era scurtǎ și brutalǎ pentru cậinii din China de acum 3500 de ani. Noi cercetǎri aratǎ cǎ în această perioadă se practica sacrificarea acestor animale, şi mai ales a puilor.

Câini
Câini "la ofertă", în parcul IOR din Bucureşti. Ce avantaje au faţă de cei din canise

Sute de căței speră să își găsească în aceste zile un stăpân iubitor. Mai multe ONG-uri și Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor sunt până la sfârșitul săptămânii în Parcul IOR din Capitală.

Câini masacraţi cu toporul de un cioban din Maramureş. Stăpânul le-a auzit urletele
Câini masacraţi cu toporul de un cioban din Maramureş. Stăpânul le-a auzit urletele

Cruzime greu de imaginat în județul Maramureș. Un cioban de aproximativ 45 ani este acuzat de vecini că le-a lovit fără milă doi dintre câinii de la stână.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.