Un bătrân și-a îndeplinit un vis vechi de aproape 80 de ani: "Niciodată nu e prea târziu"

×
Codul embed a fost copiat

"Niciodată să nu spui niciodată". Aceasta este, se pare, deviza unui american de 90 de ani care tocmai a terminat cu brio o facultate.

Chiar dacă are o vârstă înaintată, "proaspătul" absolvent nu s-a lăsat până nu a terminat studiile începute în anii '40.

Bob Dwyer, absolvent la 90 de ani: "În timpul primului semestru mi-am spus că aşa ceva nu e de mine, după care am zis că nu am altceva mai bun de făcut. Niciodată nu e prea târziu, dar cred că răsplata merită din plin."

Bărbatul a fost mai toată viaţa ocupat cu creşterea celor 9 copii, aşa că a lăsat carieră pe planul doi.

Iniţial a început o facultate, dar pentru că familia numeroasă îl ţinea în priză o mare parte din timp, a fost nevoit să renunţe la studii.

Citește și
tanara, femeie
Orașul în care studentele apelează la bărbați bogați pentru a le finanța studiile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acum se poate lăuda că este cel mai în vârstă absolvent al facultăţii din Illinois.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Companiile care se bat să angajeze studenţi. Ce salarii le oferă
Companiile care se bat să angajeze studenţi. Ce salarii le oferă

Pentru că meseria se învaţă din ce în ce mai devreme, concurența este mare, iar piaţa forţei de muncă în criză, companiile din România se bat să angajeze studenţi.

Orașul în care studentele apelează la bărbați bogați pentru a le finanța studiile
Orașul în care studentele apelează la bărbați bogați pentru a le finanța studiile

Un site unde mai multe studente din au postat anunțuri potrivit cărora au nevoie de sponsori – bărbați bogați – pentru a le întreține la facultate a fost descoperit în Marea Britanie.

Protest al profesorilor și studenților față de modificările legislative din justiţie
Protest al profesorilor și studenților față de modificările legislative din justiţie

Peste o sută de profesori şi studenţi de la Litere şi Matematică, Universitatea Bucureşti au protestat în fața facultăţilor faţă de modificările legislative din justiţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.