3 candidaţi pe loc, la Medicină. De ce a ieşit plângând o tânără, deşi a intrat la buget

×
Codul embed a fost copiat

A fost ziua cea mai grea pentru mii de tineri din toată ţara, care au dat miercuri admiterea la Medicină. În Bucureşti, 3 candidaţi s-au luptat pe un loc.

Vestea bună pentru noi ceilalţi este că mulţi dintre viitorii studenţi vor să rămână în ţară după absolvire. La rândul lor cei, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie confirma că numărul celor care pleacă, în străinătate este în scădere. Au fost doar 10% anul trecut, adică cel mai mic procent de până acum.

3000 de tineri s-au luptat pentru aproximativ 1000 de locuri la medicină generală, dentară, farmacie şi asistenta medicală. Emoţiile au fost atât de mari după atâta învăţătura încât mulţi candidaţi au ieşit din săli cu lacrimi în ochi.

„Am luat 88 de puncte şi e ok. E un punctaj ok. Sunt admisă la buget”, spune o tânără.

Deşi au în faţă ani grei de facultate până să devină medici, mulţi dintre tineri se văd deja profesând, chiar în ţară.

Citește și
rezultate evaluare nationala, simulare, note, elevi,
Repartizare computerizată 2019: Câți elevi au intrat la liceu cu media 10
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La ieşirea din Universitate tinerii au fost aşteptaţi de părinţii la fel de emoţionaţi. Iubitul unei candidate a avut inclusiv un mesaj de încurajare. Amândoi au acelaşi gând: să lucreze în ţară.

„Facultatea în afară dar am zis că vreau să mă întorc, să vin cu noile mele idei şi concepte şi să îmbunătăţesc pe aici. Vreau să sparg tiparele şi asta intenţionez”, spune un tânăr.

IOANEL SINESCU, RECTOR UMF: „Anul trecut au plecat cam 10% dintre absolvenţii noştri. Acum vreo 7-8-10 ani erau cam 40-50%, cam jumătate plecau. Mai ales în primii ani după ce am intrat în UE. După aceea numărul lor a început să scadă, ajugand acum la nivelul cel mai mic din câte ştim noi.”

Schimbarea s-a văzut în special în ultimii doi ani de când salariile în sănătate au fost majorate de două ori. De exemplu, venitul unui medic rezident a crescut de la 1400 de lei NET, cât era în 2017, la 4.600 de lei acum.
Un medic primar chirurg, primeşte peste 11 mii de lei, în condiţiile în care în urmă cu doi ani salariul era de 4000 de lei. Iar salariul unui anestezist a crescut de la nici 5000 de lei, la peste 15 mii de lei în mână.

Totuşi unii tineri aşteaptă ceva în plus. Din aceste motive, peste 25.000 de medici şcoliţi în ultimii ani în România profesează acum în străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
10 pe loc la Academia de Poliţie în ciuda scandalului. De ce vrea o tânără să ajungă agent
10 pe loc la Academia de Poliţie în ciuda scandalului. De ce vrea o tânără să ajungă agent

Mii de tineri se luptă zilele acestea pentru un loc de student la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Mulți visează la o slujbă stabilă și o uniformă de polițist, care să le aducă și respect.

Repartizare computerizată 2019: Câți elevi au intrat la liceu cu media 10
Repartizare computerizată 2019: Câți elevi au intrat la liceu cu media 10

Un număr de 188 de elevi au intrat la liceu cu media de admitere 10, potrivit rezultatelor repartizării computerizate, cei mai mulţi fiind din municipiul Bucureşti şi din judeţul Dolj, conform news.ro.

Peste 50.000 de elevi îşi vor depune dosarul la o şcoală vocaţională. Regulile de admitere
Peste 50.000 de elevi îşi vor depune dosarul la o şcoală vocaţională. Regulile de admitere

''Liceul sportiv nu e pentru cei slabi la învăţătură. Se va intra cu cel puţin 9. Sunt 3 candidaţi pe un loc''. Este mesajul unui director care anunţa concurenta crescută la clasele de fotbal, judo şi tenis.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.