A murit Louise Fletcher. Actrița a fost premiată cu Oscar pentru rolul din "Zbor deasupra unui cuib de cuci"

Louise Fletcher
Getty

Actrița Louise Fletcher, care a câștigat premiul Oscar pentru rolul din filmul din 1975 "Zbor deasupra unui cuib de cuci", a murit, vineri, la 88 vârsta de ani.

Vedeta a murit în somn, înconjurată de familie, în casa ei din Montdurausse, Franța, a declarat, pentru Associated Press, agentul ei, David Shaul, informează Reuters, citată de Agerpes.

Louise Fletcher a fost diagnosticată de două ori cu cancer la sân, însă de fiecare dată a ieșit învingătoare din lupta cu boala.

Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul "Zbor deasupra unui cuib de cuci", o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962. Pelicula a câştigat alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor" (Milos Forman), "cel mai bun actor în rol principal" (Jack Nicholson) şi "cel mai bun scenariu adaptat" (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).

În discursul ei de acceptare a premiului, Louise Fletcher a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulţumi părinţilor ei, care erau surzi, şi le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că au urât -o.

Citește și
accident
Accident grav pe A3. Un TIR a rupt separatoarele de sens și a ajuns pe contrasens. Șoferul camionului a murit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Maniera în care a interpretat acel personaj de film a fost atât de memorabilă, încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat "Ratched", care prezintă prima parte a vieţii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare.

Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John şi Andrew. Louise Fletcher şi Jerry Bick au divorţat în 1977.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Taifunul Talas a lovit Japonia. Două persoane au murit, iar peste 100.000 de locuinţe au rămas fără electricitate
Taifunul Talas a lovit Japonia. Două persoane au murit, iar peste 100.000 de locuinţe au rămas fără electricitate

Taifunul Talas s-a abătut, sâmbătă, asupra regiunilor centrale ale Japoniei, aducând cu sine ploi torenţiale şi provocând alunecări de teren care au cauzat două decese şi au rănit mai multe persoane.

Accident grav pe A3. Un TIR a rupt separatoarele de sens și a ajuns pe contrasens. Șoferul camionului a murit
Accident grav pe A3. Un TIR a rupt separatoarele de sens și a ajuns pe contrasens. Șoferul camionului a murit

Un accident grav a avut loc, sâmbătă dimineață, pe Autostrada A3, la kilometrul 60.

Doru Ghimeş, fost voleibalist la Dinamo, Arcada Galaţi sau Tomis Constanţa, a murit la 39 de ani
Doru Ghimeş, fost voleibalist la Dinamo, Arcada Galaţi sau Tomis Constanţa, a murit la 39 de ani

Doru Ghimeş, fost voleibalist la Dinamo, Arcada Galaţi sau Tomis Constanţa, a murit la doar 39 de ani, a anunţat Federaţia Română de Volei.

O femeie a murit după ce a fost lovită de tren, în județul Satu Mare FOTO
O femeie a murit după ce a fost lovită de tren, în județul Satu Mare FOTO

O femeie a murit după ce a fost lovită de un tren de persoane, joi, în localitatea Marna din județul Satu Mare.

Fenomen îngrijorător în Australia. 200 de balene au murit după ce au eșuat pe o plajă din Tasmania | FOTO
Fenomen îngrijorător în Australia. 200 de balene au murit după ce au eșuat pe o plajă din Tasmania | FOTO

În jur de 200 de balene pilot au murit după ce au eşuat pe o plajă din Tasmania, o insulă situată la sud de Australia, la doi ani după un dezastru similar care s-a produs pe aceeaşi parte a coastei de vest.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.