Ce trebuie să conțină trusa de igienă a elevilor. Noi reguli în incinta școlilor

×
Codul embed a fost copiat

Un dezinfectant de buzunar, un săpun fără clătire şi, evident, măşti potrivite vârstei elevului. Este mini-trusa sanitară pe care părinţii se pregătesc s-o pună în ghiozdane la începerea şcolii.

Medicii spun că e chiar mai importantă chiar decât rechizitele atunci când copiii se vor întoarce printre colegi după o jumătate de an. Atenţie însă la ce cumpăraţi! Spirtul şi produsele pe bază de alcool pot arde pielea tânără a copiilor.

Imaginile cu clase pline vor fi doar amintiri, cel puţin pentru o vreme. Elevii vor ocupa colţuri opuse ale băncii şi, instruiţi de acasă, vor face un gest pe care multe familii mizează pentru a-i avea sănătoşi.

Nici curăţătorii chimici şi nici măştile nu sunt universale pentru adulţi şi copii. Până la adolescenţă, e de preferat să aibă doar săpunuri uscate, adică fără clătire. Acestea nu le distrug bariera subţire a pielii. Spirtul şi şerveţele umede impregnate cu alcool sunt potrivite doar pentru ştergerea băncilor.

Cât despre măşti, cumpăraţi numai de uz pediatric! De unică folosinţă sau duble, textile, eventual cu filtru, verificând la fiecare spălare integritatea elasticului şi a sârmei care le dă forma pe nas. Ar trebui să folosească 2-3 zilnic şi să aibă alte două, cel puţin, de rezervă.

Citește și
calator masca in avion
Cât de mare e riscul să te infectezi cu COVID-19 în avion. Rezultatele experimentelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Trist e că pentru unii elevi, care au muncit 10 ani să facă performanţă în echipă, începe un an în care îşi pot rata viitorul de sportivi. Pentru rugbişti, de exemplu, antrenamentele, chiar şi cu masca, nu sunt permise. Cei mai mulţi vin din ţară şi stau la cămin.

Acestea sunt interzise de acum, pentru că nu pot fi riguros curăţate.

În jur de 170 de elevi ai colegiului tehnic Golescu luau masa, cel puţin o dată pe zi, la cantină. Din septembrie vor fi împărţiţi în grupuri mai mici şi vor veni însoţiţi de pedagog la intervale clare de timp. Îşi vor putea îndepărta masca abia când iau loc pe scaun. Pentru ei se încearcă achiziţia tacâmurilor de unică folosinţă.

Şi dascălii ar trebui să se dezinfecteze înainte să ia catalogul şi când îl lasă în cancelarie.

Lucia Minchievici, director: "Avem în vedere instruirea personalului. Dacă şi profesia te expune, are nevoia de a şti că îţi poţi desfăşura activitatea în siguranţă".

Ce se întâmplă când un profesor e depistat pozitiv? Sunt mai multe variante:

Scenariul 1. A predat la o singură clasă şi n-a intrat în contact cu colegi. Orele sunt suspendate doar la acea clasă.

Scenariul 2. A predat la o singură clasă şi s-a întâlnit cu alte cadre didactice. Elevii rămân acasă, colegii intră în izolare.

Varianta a treia. S-a plimbat între mai multe clase şi s-a văzut cu mai mulţi profesori sau învăţători de pe o singură tură. Elevii trec la cursuri online, profesorii în izolare.

Scenariul 4. A fost la clase şi a avut contact cu colegi de pe ambele ture. Școala se închide. La fel se întâmplă şi când sunt depistaţi 3 elevi pozitivi din clase diferite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara din Europa cu cea mai mare creștere a cazurilor de Covid-19
Țara din Europa cu cea mai mare creștere a cazurilor de Covid-19

Numărul cazurilor de coronavirus este în creștere în Europa, iar în unele țări situația a devenit dramatică, scrie Sky News.

Cât de mare e riscul să te infectezi cu COVID-19 în avion. Rezultatele experimentelor
Cât de mare e riscul să te infectezi cu COVID-19 în avion. Rezultatele experimentelor

Cât de mari sunt șansele de a te infecta cu coronavirus la bordul unui avion? La această întrebare au încercat să răspundă cercetătorii din mai multe țări.

Țara care a înregistrat cel mai mare număr de contaminări cu noul coronavirus în ultimele 5 luni
Țara care a înregistrat cel mai mare număr de contaminări cu noul coronavirus în ultimele 5 luni

Coreea de Sud a raportat vineri cel mai mare număr de contaminări cu noul coronavirus înregistrat din luna martie, iar totalul cazurilor confirmate a ajuns la 16.670, potrivit BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.