Un liceu din Galați și căminul pentru elevi, închise după apariția unor cazuri de Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Un colegiu din Galaţi urmează să fie închis după ce, miercuri, a fost confirmat un al treilea caz de COVID-19 în rândul elevilor.

Școala trece la scenariul roșu, cu ore ținute exclusiv online. Cât va dura - e greu de spus, mai ales că urmează întreruperea pricinuită de alegerile locale.

Primul caz de îmbolnăvire a apărut chiar la începutul săptămânii, la un elev de clasa a 9-a.

Toţi colegii lui de clasă au trecut atunci în izolare la domiciliu şi la învăţământ online, pentru două săptămâni, conform scenariului galben. Aseară şi azi dimineaţă, însă, două eleve de clasa a 10-a, colege de clasă, au primit acelaşi diagnostic.

Potrivit protocoalelor, școala trebuie închisă, iar cursurile se mută automat online dacă apar trei cazuri în trei clase diferite.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a recomandat scenariul roşu așa că, de mâine, toţi elevii colegiului, aproape 1200 la număr, vor învăţa de acasă.

Situaţia este şi mai complicată decât pare - în curtea aceluiaşi liceu, funcţionează un cămin unde sunt cazaţi tineri de la mai multe unități de învățământ din oraș.

Prof. Onuț Atanasiu, inspector şcolar general, Galaţi: "Vom da acceptul ca liceul să intre cu totul pe scenariul roşu pentru următoarea perioadă, având în vedere că oricum Liceul Pedagogic era un liceu în care se vor desfăşura şi alegeri."

Începând de mâine, așadar, procesul de învăţământ se mută online. Conducerea Colegiului Naţional Costache Negri da asigurări că toţi elevii şi profesorii sunt pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru această etapă.

Problema e că în aceeași curte funcționează un cămin pentru liceeni. 57 de elevi sunt cazați aici. Printre ei, una dintre cele două fete de clasa a X-a care au luat virusul.

Așa se face că toţi părinţii au fost anunţaţi să vină în cursul zilei de astăzi şi să își ia copiii acasă - urmează o dezinfecţie amplă.

Prof. Andra Ionescu, director Colegiul Naţional Costache Negri, Galaţi: "Este împreună cu încă două colege de clasă în aceeaşi cameră, ceea ce înseamnă că, de fapt, şi acele două colege vor intra în regimul de izolare. Iar pentru siguranţă elevilor cazaţi în internat, am hotărât că, în cursul zilei de astăzi, să eliberăm internatul şcolar şi să facem dezinfecţie pe toate spaţiile comune."

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi va hotărî dacă liceul va funcționa online doar până săptămâna viitoare, după încheierea alegerilor, sau pentru următoarele 14 zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen

La Alba, sute de elevi de la liceele din oraș au participat la o competiție inedită, care trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri.

Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare
Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare

Perioada pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță a început pe data de 27 mai. Între 27 mai și 14 iunie, părinții pot depune o cerere în care pot alege trei opțiuni de creșe sau grădinițe unde doresc să-și înscrie copilul.

Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”
Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”

În prima zi de înscriere, la creșe și grădinițe, părinții au stat de cu seara în fața porților, iar alții s-au trezit în zori ca să fie siguri că vor prinde un loc.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.