Ana Birchall, de Ziua Justiţiei: Încrederea şi respectul cetăţenilor trebuie recâştigate

Ana Birchall
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a transmis, cu ocazia Zilei Justiţiei, că încrederea şi respectul cetăţenilor trebuie recâştigate.

"Adresez salutul şi respectul meu profesioniştilor justiţiei: magistraţilor, personalului auxiliar, reprezentanţilor profesiilor juridice liberale, echipei de profesionişti din cadrul Ministerului Justiţiei, tuturor acelora care, acţionând cu buna credinţă, fidelitate faţă de lege, profesionalism, empatie şi devotament, ne demonstrează prin întreaga lor activitate respectul faţă de jurământul depus la intrarea în profesie şi credinţa în valorile fundamentale ataşate actului de justiţie: asigurarea supremaţiei legii, imparţialitatea, echidistanţa, conştientizarea implicaţiilor pe care spunerea dreptului (jurisdictio) o are în vieţile oamenilor. Am convingerea că doar împreună putem recâştiga încrederea şi respectul cetăţenilor pentru justiţia din România", a precizat, duminică, Birchall, într-o postare pe Facebook.

Ea a mai menţionat că "justiţia înseamnă dreptate, înseamnă stabilirea adevărului, iar aceasta funcţie, vitală pentru un stat democratic, nu poate fi îndeplinită decât in cadrul fixat de valorile universal asumate în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale omului".

"Singurul mod în care văd viitorul justiţiei române este în sinergia familiei europene şi a parteneriatului strategic euro-atlantic, iar aceasta presupune asimilarea deplină a valorilor, principiilor şi standardelor pe care aceste parteneriate le presupun. Ziua Justiţiei reprezintă un moment semnificativ pentru toţi cei care lucrează în sistemul judiciar, având în vedere rolul deosebit de important pe care justiţia îl are în societate", a mai precizat ministrul Justiţiei.

Instituită în urmă cu 25 de ani, prin Hotărârea Guvernului nr. 364/1994, Ziua Justiţiei se organizează anual, în prima duminică a lunii iulie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Justiției, despre cazul fetiţei din Mehedinţi: ”Nu voi tolera un asemenea abuz”
Ministrul Justiției, despre cazul fetiţei din Mehedinţi: ”Nu voi tolera un asemenea abuz”

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a afirmat luni că va discuta cu procurorul general interimar, Bogdan Licu, dar şi cu magistraţii de la Secţia de Investigarea a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) despre cazul fetiței din Baia de Aramă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.