Corina Corbu a fost validată de CSM în funcţia de preşedinte al Instanţei supreme

Cine este Corina Corbu, singurul judecător candidat la şefia Instanţei supreme
Agerpres

Secţia pentru judecători a CSM a validat-o joi pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Purtătorul de cuvânt al CSM a confirmat că Secţia pentru judecători a admis candidatura Corinei Corbu pentru funcţia de preşedinte al Instanţei supreme.

În cadrul interviului susţinut la CSM, actuala şefă a Instanţei supreme, Cristina Tarcea, a contestat candidatura depusă de Corina Corbu, pe motiv că procedura ar fi nelegală.

"Vă asumaţi riscul unei vulnerabilizări a Înaltei Curţi, prin faptul că participaţi la o procedură care ar putea ridica probleme de legalitate? (...) Legea spune aşa: judecătorii Înaltei Curţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte ori preşedinte de secţie în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă. (...) Nu e vorba de interpretarea textului de lege, pentru că termenele legale sunt fără echivoc", a întrebat-o Tarcea pe Corina Corbu, potrivit Agerpres.

Corina Corbu, în prezent preşedinte al Secţiei de contencios de la ÎCCJ, a fost singurul candidat la şefia Instanţei supreme, după ce Cristina Tarcea a anunţat că nu mai doreşte un nou mandat.

Citește și
Cristina Tarcea
CSM a respins plângerea Inspecției Judiciare față de Cristina Tarcea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mandatul Cristinei Tarcea la şefia Instanţei supreme expiră pe 14 septembrie.

În iulie 2014, Corina Corbu a fost trimisă în judecată de DNA, alături de alţi magistraţi de la Instanţa supremă, printre care şi Gabriela Bîrsan, fiind acuzată de complicitate la favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată definitiv în mai 2018, alături de toţi inculpaţii din dosar.

În martie 2019, un complet de cinci judecători a decis că fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi. Doi magistraţi din complet, Corina Corbu şi Maria Hrudei, au făcut opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare şi sancţionării lui Kovesi cu avertisment.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal între Tarcea și Savonea în timpul interviului Corinei Corbu pentru șefia ÎCCJ
Scandal între Tarcea și Savonea în timpul interviului Corinei Corbu pentru șefia ÎCCJ

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat joi că procedura demarată de CSM privind desemnarea Corinei Corbu la şefia Instanţei supreme ridică probleme de legalitate, deoarece nu a fost respectat termenul pentru depunerea candidaturii.

CSM a respins plângerea Inspecției Judiciare față de Cristina Tarcea
CSM a respins plângerea Inspecției Judiciare față de Cristina Tarcea

Secţia pentru judecători a CSM a repins acţiunea Inspecţiei Judiciare care o viza pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea.

CSM respinge acţiunea Inspecţiei Judiciare la adresa judecătoarei Cristina Tarcea
CSM respinge acţiunea Inspecţiei Judiciare la adresa judecătoarei Cristina Tarcea

Secţia pentru Judecători în materie disciplinară a CSM a respins, luni, acţiunea Inspecţiei Judiciare formulată la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea.

O judecatoare de la Inalta Curte, urmarita penal. Procurorii o acuza ca si-a vandut deciziile pe posete si vacante la Paris
O judecatoare de la Inalta Curte, urmarita penal. Procurorii o acuza ca si-a vandut deciziile pe posete si vacante la Paris

Judecatoarea Gabriela Birsan de la ICCJ este urmarita penal pentru mai multe fapte de coruptie, alaturi de colega sa Corina Corbu, un sofer al instantei, doi avocati, un om de afaceri si doi fosti magistrati, potrivit Directiei Nationale Anticoruptie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.