Minorul de 15 ani care a incendiat blocul din Constanța va fi arestat preventiv pentru 30 de zile

×
Codul embed a fost copiat

Adolescentul care a fost surprins în parcarea blocului din Constanța, cu puțin timp înainte ca imobilul să ia foc, va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis să admită contestația Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, depusă în urmă cu câteva zile.

Astfel, minorul de 15 ani urmează să fie dus în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Împreună cu un alt adolescent, de 13 ani, acesta s-ar fi jucat cu petarde în parcarea de unde a pornit vâlvătaia.

Citește și
Cum au reușit doi copii să dea foc blocului din Constanța dintr-o joacă. 250 de oameni au rămas pe drumuri
Cum au reușit doi copii să dea foc blocului din Constanța dintr-o joacă. 250 de oameni pe drumuri, 37 de mașini arse
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sute de adulţi şi copii au ajuns pe drumuri, după ce blocul a ars ca o torţă. Acum stau la rude sau la prieteni.

Din blocul în care locuiau până ieri sute de oameni, au mai rămas, în mare parte, ziduri goale, înnegrite de funingine. Toate utilitățile au fost sistate și nimeni nu are voie să se întoarcă acasă, nu se ştie pentru câtă vreme.

Băieții filmați de camerele de supraveghere în parcarea blocului din Constanța la ora la care a pornit focul au recunoscut la audieri că ei au declanșat dezastrul.

Pentru cei doi, totul ar fi fost o joacă în care au folosit un recipient cu substanțe inflamabile, petarde și chibrituri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Noi imagini de la locul de unde a pornit incendiul care a distrus blocul din Constanța
Noi imagini de la locul de unde a pornit incendiul care a distrus blocul din Constanța

Locuitorii blocului distrus de flăcări în Constanța au putut intra sâmbătă în apartamente și au evaluat dezastrul făcut de incendiu.

Cum au reușit doi copii să dea foc blocului din Constanța dintr-o joacă. 250 de oameni pe drumuri, 37 de mașini arse
Cum au reușit doi copii să dea foc blocului din Constanța dintr-o joacă. 250 de oameni pe drumuri, 37 de mașini arse

Băiatul de 15 ani care, împreună cu un prieten cu doi ani mai mic, a dat foc unui bloc cu șase etaje din Constanța a fost arestat 30 de zile la domiciliu.

Minorul de 15 ani care a incendiat blocul din Constanța, arest la domiciliu pentru 30 de zile
Minorul de 15 ani care a incendiat blocul din Constanța, arest la domiciliu pentru 30 de zile

Adolescentul care a incendiat blocul din cartierul contănțean Km 4-5 va sta în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Imagini dramatice de la incendiul din Constanța: Oamenii aleargă prin flăcări, un bărbat iese din parcare cu haina arzând
Imagini dramatice de la incendiul din Constanța: Oamenii aleargă prin flăcări, un bărbat iese din parcare cu haina arzând

Apar imagini dramatice în care locatarii blocului din Constanța, distrus de un incendiu violent, acum două nopți, încearcă să se salveze. Se vede cum oamenii aleargă disperați prin flăcări.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.