UE vrea să oprească inteligența artificială să ne manipuleze emoțiile și să intre în casele și viețile noastre, fără să știm

×
Codul embed a fost copiat

Uniunea Europeană vrea să oprească inteligența artificială să ne manipuleze emoțiile, să ne dezinformeze, ori să intre în casele și viețile noastre, fără să știm.  

Parlamentul European a prezentat un proiect în acest sens și este la un pas să aprobe primele norme din lume în domeniu.

Va fi interzisă folosirea inteligenței artificiale pentru recunoașterea emoțiilor sau pentru supraveghere biometrică, de exemplu, iar imaginile și informațiile furnizate de un robot vor fi marcate ca atare.

Inteligența artificială ne poate schimba radical viata, în bine sau în rău. Este deja prezentă peste tot, de la asistenți virtuali până la mașini și aspiratoare. Are capacitatea de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea sau creativitatea, iar în prezent nu există o lege care să o controleze sau să-i impună limite.

Normele vor să interzică folosirea inteligenței artificiale pentru recunoașterea biometrică

Parlamentul European, reunit în această săptămână la Strasbourg, votează primele norme privind inteligența artificială, norme care pun limite, ne protejează libertățile și încearcă să reducă riscul să fim manipulați. Deputații au lucrat un an și jumătate la aceste reguli și ne dăm seama cât de aprinse au fost discuțiile între diferitele grupuri politice, dacă s-au depus numai puțin de 3.300 de amendamente.

Citește și
inteligenta artificiala
Comisia Europeană cere platformelor online să identifice clar conținutul generat de inteligența artificială
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Normele vor să interzică folosirea inteligenței artificiale pentru recunoașterea biometrică - să elimine criteriile discriminatorii din aplicațiile pentru o slujbă, de exemplu, și orice informații care ne-ar putea manipula gândurile sau emoțiile.

Investitorii care folosesc inteligența artificială trebuie să permită accesul autorităților la datele care sunt folosite pentru crearea produselor, în orice moment. Aplicațiile permise, dar considerate cu risc înalt, trebuie să fie înscrise într-un registru care poate fi accesat oricând de utlizatori.

Dragoș Tudorache, europarlamentar: „Începem cu acele aplicații care sunt atât de periculoase, care introduc atât de multe riscuri încât nu le vrem deloc în societatea noastră și vă dau un exemplu: profilarea socială - ceea ce face China la scară largă e un lucru pe care noi în UE spunem că nu-l vrem. Sau supravegherea în spațiul public folosind inteligența artificială fără niciun fel de regulă, fără niciun fel de limită”.

Lucrările scrise de roboți, fotografiile sau muzica generate de aceștia, trebuie etichetate ca atare, ca să știm că nu sunt realizate de oameni. Ar trebui să fie puse la dispoziția publicului și rezumate detaliate ale datelor protejate prin drepturi de autor folosite pentru a antrena aceste sisteme. Comisarul european pentru digitalizare Margrethe Vestager a numit acest moment drept unul istoric.

Margrethe Vestager, comisar european: „Când este vorba de tehnologie, cel mai important este să avem încredere, trebuie să creăm reguli, să putem folosi tehnologia cu încredere".

În Georgia are loc primul proces generat de informațiile false ale unui robot. Compania care l-a creat este acuzată de defăimare de un muzician, după ce asistentul virtual a afirmat că acesta se face vinovat de deturnarea fondurilor unei organizaţii non-profit.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Înalt oficial FMI, avertisment cu privire la inteligența artificială. Poate determina „perturbări majore pe piaţa muncii”
Înalt oficial FMI, avertisment cu privire la inteligența artificială. Poate determina „perturbări majore pe piaţa muncii”

Inteligența artificială poate perturba „major” piața forței de muncă, spune adjuncta directorului general FMI. Gita Gopinath cere reglementări rapide din partea autorităților.

Comisia Europeană cere platformelor online să identifice clar conținutul generat de inteligența artificială
Comisia Europeană cere platformelor online să identifice clar conținutul generat de inteligența artificială

Comisia Europeană a solicitat platformelor online să identifice și să eticheteze clar conținutul generat de inteligența artificială, pentru a combate dezinformarea.

 

 

Inteligența artificială ar putea duce la dispariția omenirii. Experți: Este la fel de periculoasă precum un război nuclear
Inteligența artificială ar putea duce la dispariția omenirii. Experți: Este la fel de periculoasă precum un război nuclear

Inteligența artificială ar putea duce la dispariția omenirii, spun mai marii din industria tehnologiei.

Demonstrație LIVE la iLikeIT. Cum putem folosi inteligența artificială în programele de editare a fotografiilor
Demonstrație LIVE la iLikeIT. Cum putem folosi inteligența artificială în programele de editare a fotografiilor

La iLikeIT, Marian Andrei a demonstrat în direct cum putem folosi programe de editare foto cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceastea pot să adauge ori să înlăture obiecte cu ajutorul unor comenzi simple.

Nvidia construieşte cel mai puternic supercomputer cu AI din Israel. Va face 8 chintilioane de calcule pe secundă
Nvidia construieşte cel mai puternic supercomputer cu AI din Israel. Va face 8 chintilioane de calcule pe secundă

Nvidia a anunţat luni că dezvoltă cel mai puternic supercomputer cu inteligenţă artificială (AI) din Israel, pentru a satisface cererea crescândă a clienţilor pentru aplicaţii AI, transmite Reuters, conform News.ro.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.