Dreptatea în Romania pare că se face azi cu mâinile legate. Justiție pe prescripție – o anchetă marca România, te iubesc!

×
Codul embed a fost copiat

Dacă statul nu depune eforturi și nu acționează la timp că să-i prindă pe răufăcători, aceștia scapă prin prescripție.

Iar când, legislația este dată peste cap, prin decizii contradictorii atunci, așa cum se spune în popor dreptatea umblă cu capul spart.

În momentul în care au început problemele penale pentru clasa politică, presiunile asupra sistemului judiciar românesc s-au întețit.

Valerius Ciucă, prof univ dr, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza : „Ce sunt, statul piraților? Suntem pe covertă, suntem apropiați mai mult de inculpați decât de victime?”

Sistemul judiciar românesc trece astăzi printr-o perioadă tulbure.

Citește și
RTI
„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Nu există o evaluare la nivelul Parchetului General despre câte dosare au fost afectate de deciziile Curții Constituționale a României și Înaltei Curte de Casație și Justiție privind prescripția, dar mai ales nu există o evaluare a costurilor actelor penale lovite de nulitate.

Mii de inculpați, unii dintre ei condamnați în prima instanță, au scapăt de pedeapsă, iar recuperarea pagubelor stă și ea sub spectrul eșecului.

Paltin Sturză, inculpat: „Ce să vă spun.. Aștept să se prescrie faptele conform deciziilor Curții Constituționale a României și Înaltei Curți.”

Ioana Băsescu, inculpat: „Da, tocmai.. Haideți să lăsăm timpul, să vedem ce se întâmplă.”

Claudiu Sandu, membru CSM: „Eu spun că prejudicial a sărit demult de un miliard de euro și continuă să crească cu fiecare zi.”

Alex Florența, procurorul general al României: „Cum să aibă cetățeanul încredere într-un sistem de justiție care este imprevizibil. Fară îndoială este o problemă de practică neunitară și de imprevizibilitate și această situație este cauzată de aceste modificări.”

Justiția în Romania pare că se face azi cu mâinile legate.

Marius Voineag, procuror - șef DNA: Impactul corupției este colosal. Avem un studiu al Parlamentului European care ne duce undeva la 15% din PIB. E vorba despre zeci de miliarde de euro anual pe care noi îi pierdem.”

Magistrații condamnați în prima instanță care au beneficiat de prescripție, au fost reabilitați de CSM. Ba mai mult, unii dintre ei au fost repuși în funcție sau au ieșit la pensie. Pensie specială.

Elena Burlan - Pușcaș, fostă judecător: „Dosarul a fost de la început construit și direcționt într-un anumit sens. Impactul final pe care l-ar fi avut asupra familiei mele și asupra mea, m-a făcut să mă răzgândesc și să nu continui judecarea procesului.”

Daniel Gradinaru: „Avem o doamnă judecător prinsă cu luare de mită, confiscată suma, condamnată în prima instanță. Parchetul nici macar nu a făcut recurs pentru că există hotărârea Înaltei Curți. Doamna a cerut să fie reintegrate și a cerut pensionarea. ”

Astăzi, victimele plătesc pensie doamnei prinsă cu șpaga.

Daniel Gradinaru: „Noi, CSM-ul, după ce a rămas o hotatrare de necondamnare, așa scrie în lege și în statut, trebuie să îl repunem în funcție. Aici este o situație care trebuie analizată, dacă se impune o modificare legislativă.”

Cine au fost actorii care au bulversat justiția, cum a reacționat Curtea Europeana de Justiție și care sunt daunele pentru sistemul judiciar, duminică la "Romania, te iubesc".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 15 mai 2022
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 15 mai 2022

„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 15 mai 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022
„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 3 aprilie 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 27 martie 2022
„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 27 martie 2022

„România, te iubesc!”. Emisiunea integrală din 27 martie 2022

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.