(P) Scaunul de birou dictează confortul la birou - află cum trebuie sa fie acesta

scaun
StirilePROTV

Deși Mirabela Dauer ne cânta frumos despre fotoliul din odaie, nu o astfel de piesă de mobilier este necesară pentru a completa o masă de birou.

Scaunele ergonomice sunt ideale. Atenție însă, trebuie să faceți diferența între ce este pur comercial și ce este într-adevăr ergonomic.

De fapt, cum definim un scaun ergonomic și cum trebuie să fie acesta

Pe scurt, vorbim despre confort, o postură benefică ce se pliază pe forma corpului, așa cum sunt și unele modele de scaune birou la Inegal. Practic este necesar ca un astfel de scaun să poată fi ușor de ajustat, moale, să ofere flexibilitate.

O astfel de nevoie intervine în acest context în care tot mai multe domenii de activitate înseamnă de fapt muncă statică, sedentară, în fața ecranelor. Desigur că orele tot mai îndelungi petrecute astfel ridică anumite pretenții, iar producătorii de scaune țin cont de cum pot spori, tot mai mult, confortul. Poate că niciuna din cele mai moi tapițerii nu vor fi de ajuns, poate că oricâte funcții ar avea un scaun aceasta nu poate contracara total efectele statului în șezut timp prelungit. Însă cel puțin va diminua disconfortul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Durerea de spate, una din cele mai frecvente probleme

Specialiștii spun că durerea de spate este una din cele mai frecvente probleme ale populației, în mod deosebit una din cele mai frecvente fiind durerea în zona lombară. Printre altele, aceasta este o consecință a posturii incorecte pe care o avem atunci când stăm la birou. Ulterior amplificarea durerilor poate fi din vina scaunului folosit. Contrar unor prejudecăți, oferte la scaune pentru birou ergonomice sunt accesibile publicului. Confortul costă, însă merită investiția în acesta, mai ales ținând cont de frecvența de utilizare - zilnic, 8 ore pe zi cel puțin.

Cum ne dăm seama dacă un scaun nu este ergonomic

Prin comparație, scaunele ergonomice pe care le regăsim disponibile la www.inegal.ro aduc în discuție ce nu ar trebui să lipsească de la un scaun: roți din dotare, piston pentru a-l regla la înălțimea potrivită, suport pentru picioare ce se poate plia dedesubt, opțiune regăsită în cazurile scaunelor directoriale, ceva mai scumpe. De asemenea, un scaun ergonomic oferă suport corespunzător pentru spate, gât și coate. Va fi moale, realizat din materiale de calitate și rezistente. În plus, sistemul de balans, dacă este inclus, va permite reglarea unghiului perfect pentru o postură pe măsură.

În mod special scaunele de birou din piele sunt o alegere de top. Pentru cei care își doresc confort mai accesibil, pielea ecologică sau inserțiile din mesh pot fi substitut. Un astfel de scaun poate costa între 400 și 1.000 de lei.

Astfel de scaune pot fi comandate direct din eshop-uri. Este de preferat să verificați materialele și garanția primită.

Scaunele ergonomice îndeplinesc și un rol estetic, astfel că atunci când alegeți țineți cont de tipul de birou și de elementele de decor sau cel puțin de paleta cromatică din încăpere.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.