(P) Tot ce trebuie să știi când îți închiriezi apartamentul pe AirBnB

coltar
StirilePROTV

AirBnB este o platformă online care a crescut tot mai mult de la an la an, fiind una dintre preferatele pasionaților de călătorii din toată lumea.

Practic, aplicația îți va permite legătura cu persoane aflate în trecere sau venite special să viziteze orașul în care ai un apartament pe care îl poți „pune la treabă”, rotunjindu-ți veniturile lunare. Despre ceea ce ar trebui să știi înainte de a-ți lista locuința ca fiind gata să primească oaspeți în vom explica în acest material.

E legal să faci AirBnB în România?

 

Chiar dacă în unele state ale lumii aplicația nu este funcțională, fiind în contradictoriu cu legile locale, România este una dintre țările în care îți poți înregistra apartamentul pe această aplicație, fără teama vreunei amenzi, cu mici amendamente. Închirierea locuinței pentru perioade scurte de timp prin intermediul AirBnB se poate realiza în mod liber, fără îndeplinirea vreunei formalități, însă doar în următoarele situații: dacă închiriezi doar parte din locuință, dacă activitatea de închiriere, indiferent dacă privește întreaga locuință sau nu, este intermitentă, fluctuantă sau periodică.
Acum, că știi că e legal să faci AirBnB în România, să trecem la partea administrativă a acestei activități.

Cum amenajezi un apartament pentru AirBnB?

 

Idei originale de amenajare a unui open-space sau a unui apartament compartimentat clasic găsești foarte ușor în surse online, însă amenajarea corectă a unei locuințe pentru turiști trebuie gândită mult mai atent. Pune-te în pielea unui excursionist - ce ai vrea să găsești într-un apartament care va deveni „acasă” pentru câteva zile? Care sunt piesele de mobilier fără de care nu te-ai putea descurca nici măcar în vacanță? De ce consumabile ai avea nevoie?
Oricare ar fi răspunsurile tale, ofertele online de mobilier sunt, zilele acestea, foarte tentante, așa că poți profita de ele la maximum. De pildă, poți comanda un colțar extensibil de la 1500 lei, dar și alte articole extrem de utile într-un apartament în care te pregătești să primești musafiri.

Cum stabilești reguli ale casei?

 

Foarte importante încă de la primii oaspeți pe care îi vei avea, regulile casei trebuie afișate chiar pe profilul apartamentului, pentru ca cei care ar fi tentați să închirieze apartamentul tău să le cunoască de la bun început. De exemplu, poți anunța vizitatorii că un volum de muzică prea ridicat nu ar fi indicat în respectiva locuință. Dacă preferi să primești persoane care nu vin însoțite de copii sau de animale de companie, scrie, de asemenea, în descrierea de pe aplicație. Nu în ultimul rând, poți impune oaspeților o discreție sporită, adică o recomandare de a nu organiza petreceri în apartament.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cum întreții un apartament listat pe AirBnB?

 

Oricare ar fi clauzele impuse de tine, reține faptul că orice turist care îți va trece pragul va căuta să se bucure de un apartament perfect igienizat. De aceea, poate că o idee bună ar fi aceea de a angaja o persoană cu experiență în curățenie, la care să apelezi ori de câte ori un oaspete își încheie sejurul și îți părăsește locuința. Fii foarte atent la detalii și nu uita că în epoca review-urilor online orice comentariu negativ îți poate îngropa proiectul.

Menține în permanență ideea că ar fi bine să oferi oaspeților tăi aceeași disponibilitate în a-i ajuta să se orienteze mai bine în oraș, de a-i primi într-un apartament curat și bine echipat cu toate consumabilele necesare și de a le permite un early check-in sau un late check-out, la fel cum ți-ar plăcea și ție să fii tratat. Și poate nu ar fi rău să le arăți recunoștința celor care vin să se cazeze la tine cu mici gesturi, cum ar putea fi bomboane de ciocolată pe pernă sau o sticlă de vin ori de apă în frigider.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.