Adela Popescu este însărcinată. Vedeta a făcut anunțul în emisiunea Vorbește lumea

Adela Popescu

Adela Popescu a anunțat în cadrul emisiunii Vorbește Lumea că este însărcinată cu al treilea copil.

În cadrul unei ediții speciale, prezentatoarea l-a anunțat pe Cove și pe toți cei de acasă că 2021 îi va întregi familia cu cel de-al treilea copil.

Adela Popescu a declarat pentru protv.ro că această sarcină a fost una așteptată: „Noi ne-am mai dorit un copil, însă testul l-am făcut, după ce chiar în timpul unei emisiuni, producătoarea și alte prietene mi-au zis că am o lumină aparte. Rezultatul a fost pozitiv. Mă bucur să vă spun că mă simt foarte bine, am avut doar 2-3 zile de grețuri, în rest totul a fost și este în regulă”.

Prezentatoarea este căsătorită din anul 2015 cu actorul Radu Vâlcan.

De luni, Cove vă așteaptă alături de Lora la „Vorbește lumea”.

Citește și
„Vorbește Lumea” că Adela Popescu și Cove respectă distanța socială!
„Vorbește Lumea” că Adela Popescu și Cove respectă distanța socială!
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adela Popescu a dezvăluit ce probleme de sănătate are. Prezentatoarea este internată în spital
Adela Popescu a dezvăluit ce probleme de sănătate are. Prezentatoarea este internată în spital

Adela Popescu nu a participat în ediția de marți a emisiunii Vorbește lumea, iar fanii și-au manifestat îngrijorarea față de starea ei de sănătate.

„Vorbește Lumea” că Adela Popescu și Cove respectă distanța socială!
„Vorbește Lumea” că Adela Popescu și Cove respectă distanța socială!

De luni până vineri, de la 10:30, cei doi simpatici prezentatori, Adela Popescu și Cove, aduc telespectatorilor știri actuale despre subiectul care ne presează pe toți în aceste zile, noul virus COVID – 19.

Adela Popescu și-a botezat cel de-al doilea băiat. Imagini din biserică. VIDEO
Adela Popescu și-a botezat cel de-al doilea băiat. Imagini din biserică. VIDEO

Adela Popescu și-a botezat în weekend cel de-al doilea băiat, pe nume Andrei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.