Ana Baniciu se mândrește cu un fizic perfect. Cât de bine arată artista în costum de baie

Ana Baniciu arată incredibil în costum de baie

Ana Baniciu face parte din valul vedetelor tinere care sunt din ce în ce mai cunoscute în showbiz-ul autohton.

Pe lângă calitățile vocale și artistice, tânăra de 27 de ani își impresionează fanii și cu un fizic de invidiat, iar pe rețelele de socializare postează și imagini în care demonstrează cât de bine arată.

De curând, fiica lui Mircea Baniciu a publicat o fotografie din profil în care apare îmbrăcată într-un costum de baie negru, format din două piese, care i-a pus în valoare silueta. 

 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

x2

A post shared by Ana Baniciu (@ana_baniciu) on

Admiratorii artistei nu au întârziat să aprecieze poza, strângând aproape 20.000 de aprecieri și zeci de comentarii. ”Ești precum o mică gazelă”, ”Ești foarte frumoasă”, ”Uulala!!” sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de fani.

Tânăra cântăreaţă a împlinit la începutul anului 27 de ani, dar a apărut pentru prima dată la televizor în copilărie, împreună cu tatăl ei, Mircea Baniciu. Și-a făcut însă, datorită frumuseții și talentului un nume pe cont propriu.

Citește și
Kim Kardashian
Kim Kardashian și-a uimit din nou fanii, cu formele ei. Ce poze a postat pe internet
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Vezi și: Cele mai cool efecte de pe TikTok 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sarah Jessica Parker, în costum de baie la 55 de ani. Cum arată actrița la 16 ani de la
Sarah Jessica Parker, în costum de baie la 55 de ani. Cum arată actrița la 16 ani de la "Sex and the City”

Sarah Jessica Parker a impresionat cu silueta perfectă într-un costum de baie negru, dintr-o singură bucată.

Kim Kardashian și-a uimit din nou fanii, cu formele ei. Ce poze a postat pe internet
Kim Kardashian și-a uimit din nou fanii, cu formele ei. Ce poze a postat pe internet

Kim Kardashian și-a uimit din nou fanii cu o serie de imagini într-un costum de baie galben, postate pe rețelele de socializare.

Imaginea de 7 milioane de like-uri a lui Jennifer Lopez. Cum arată în costum de baie
Imaginea de 7 milioane de like-uri a lui Jennifer Lopez. Cum arată în costum de baie

Jennifer Lopez a publicat pe Instagram o fotografie realizată în oglindă, în care apare îmbrăcată în costum de baie.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.