Anunțul oficial făcut de Madonna: „Îmi pare rău, dar a trebuit să-mi ascult corpul”

madonna

Madonna și-a anulat ultimul său concert al turneului din cauza „durerilor de nedescris”.

Artista în vârstă de 61 de ani le-a transmis fanilor că a început să plângă la ultimul său concert în Miami, în timp ce se afla pe scenă, din cauza durerilor, scrie The Sun.

„La fiecare cântec mă rog să pot să termin concertul și până acum am reușit. Mă consider o luptătoare care nu renunță. Nu renunț niciodată, dar, de data asta, a trebuit să-mi ascult corpul și să accept că durerea asta e un avertisment. Vreau să le zic tuturor fanilor mei că îmi pare rău, pentru că mi-am anulat ultimul concert. Am petrecut ultimele două zile cu doctorii. Ei mi-au spus clar că dacă continui turul, va trebui să iau o pauză cât se poate de lungă, pentru a nu mă distruge de tot”, a mai spus ea.

Mai mult decât atât, Madonna și-a mai anulat câteva concerte recent din aceeași cauză.

Vedeta încă mai are concerte programate în Europa în ianuarie.

Citește și
madonna
Madonna anulează mai multe concerte din cauza unor „dureri copleșitoare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Madonna are un nou iubit, cu 36 de ani mai tânăr. Cum au fost surprinși cei doi. GALERIE FOTO
Madonna are un nou iubit, cu 36 de ani mai tânăr. Cum au fost surprinși cei doi. GALERIE FOTO

Supervedeta pop Madonna a suscitat zvonuri privind o posibilă relaţie cu dansatorul Ahlamalik Williams, în vârstă de 25 de ani, după ce a fost văzută în balconul unui hotel din Miami în ipostaze tandre, relatează EFE marţi.

Madonna anulează mai multe concerte din cauza unor „dureri copleșitoare”
Madonna anulează mai multe concerte din cauza unor „dureri copleșitoare”

Madonna a anulat trei concerte din cadrul turneului său actual din motive medicale, vedeta acuzând dureri „copleşitoare”, informează joi Press Association.

Madonna s-a filmat în timp ce își bea propria urină, după ce a stat într-o cadă cu gheață
Madonna s-a filmat în timp ce își bea propria urină, după ce a stat într-o cadă cu gheață

Supervedeta americană Madonna a primit un şuvoi de critici după ce a postat un videoclip în care îşi prezintă tratamentele de slăbire şi anti-îmbătrânire folosite după concertele sale, relatează miercuri online ziarul spaniol La Vanguardia.

Madonna a interzis accesul cu telefoane la concertele ei. Ce pot face fanii cu ele
Madonna a interzis accesul cu telefoane la concertele ei. Ce pot face fanii cu ele

Dacă plănuiţi să mergeţi la un concert al Madonnei, va trebui să vă puneţi bine telefoanele.

A gătit pentru Robert De Niro și Madonna, iar acum va fi în juriul Masterchef
A gătit pentru Robert De Niro și Madonna, iar acum va fi în juriul Masterchef

„Masterchef", cel mai bun show culinar din lume, revine la ProTV în această toamnă. Cei care vor să câștige râvnitul șorț trebuie mai întâi să-i convingă pe cei trei noi jurați.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.