De ce a pierdut, de fapt, Amber Heard procesul cu Johnny Depp. Ce spun experții

Johnny Depp, Amber Heard
Agerpres

Amber Heard a pierdut procesul cu Johnny Depp pentru că nu a fost credibilă și nu a avut ”puterile de vedetă” ale fostului ei soț, sunt de părere unii experți consultați de publicația Insider.  

Depp a dat-o în judecată pe Heard, susținând că aceasta i-a distrus reputația printr-un articol de opinie din Washington Post din 2018, în care a afirmat că a fost victima violenței domestice.

Heard l-a dat și ea în judecată, și timp de mai multe zile a stat în fața judecătorilor descriind mai multe incidente, în care a spus că Depp a agresat-o fizic și sexual în timpul relației lor.

Miercuri, juriul a fost în mare parte de partea lui Depp, constatând că Heard l-a calomniat pe Depp în toate cele trei declarații pentru care a fost dată în judecată, astfel că i-a acordat lui Depp un total de 15 milioane de dolari, daune. Juriul a mai constatat că Depp a defăimat-o pe Heard, dar numai într-una dintre cele trei declarații pentru care ea l-a dat în judecată, și i-a acordat lui Heard doar 2 milioane de dolari daune.

Citește și
Amber Heard
Decizia luată de Amber Heard după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp. Anunțul făcut de purtătorul său de cuvânt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

În urma verdictului, Business Insider a vorbit cu doi experți juridici care au explicat unde cred ei că procesul lui Heard a mers prost.

Neama Rahmani, președintele West Coast Trial Lawyers, a declarat pentru Insider că - în opinia sa - Heard are o problemă de credibilitate.

”Ea a pierdut pentru că a mințit și a exagerat într-un caz care era doar despre simpatie și credibilitate. Depp a fost martorul mult mai simpatic și mai credibil. Juratii l-au iubit, publicul l-a iubit, toată lumea de pe rețelele de socializare l-a iubit. Și, acum, Amber Heard este una dintre cele mai disprețuite femei din America. În loc să fie chipul #MeToo, ea este acum imaginea unor acuzații false.” a spus Rahmani.

De asemenea, Rahmani spune că Heard părea să mintă în privința unor ”lucruri despre care nu trebuia să mintă”, iar asta a costat-o credibilitatea, în cele din urmă.

El a făcut referire în mod special la modul în care Heard a susținut că ea nu a dat la TMZ niciodată înregistrări video cu certurile ei cu Depp sau că nu a informat paparazzii că va apărea în instanță cu fața învinețită, pentru a emite un ordin de restricție împotriva lui Depp.

 

Rahmani a spus că este greu de crezut și povestea lui Heard despre motivul pentru care nu și-a îndeplinit niciodată angajamentul de a dona către organizații de caritate, conform acordului de divorț cu Depp.

De asemenea, imaginile cu rănile lui Heard nu se potriveau cu descrierile ei grafice despre presupusele bătăi ale lui Depp, a spus Rahmani.

”Le-a spus juraților că a crezut că Depp o va ucide. Heard le-a spus juraților că Depp a dat în ea cu piciorul de atâtea ori, încât a pierdut numărul loviturilor. Vorbește despre o tentativă de crimă sau de agresiune penală, iar imaginile, în cel mai bun caz, arătau un alt delict.” a spus Rahmani.

Când cineva minte și exagerează, jurații îi pot ignora în totalitate mărturia, și au făcut-o și au pedepsit-o”, a adăugat Rahmani.

 

David Ring, partener la firma de avocatură Taylor & Ring din Los Angeles, a fost de acord că Heard „și-a pierdut credibilitatea” în timpul procesului.

„Unele mărturii pur și simplu nu erau credibile, păreau exagerate și exagerate”, a spus el.

Dar Ring a mai spus că procesul s-ar fi putut reduce la cine avea cea mai mare putere de vedetă. Și este clar că Depp a câștigat la acest capitol.

„Cred că Johnny Depp este, în mod evident, cea mai mare vedetă și nu spun asta de fațadă. Cred că puterea vedetei într-o sală de judecată este incredibil de importantă. Cred că astfel de vedete câștigă în marea majoritate a timpului și, evident, Johnny Depp este un tip carismatic. Juriul i-a trecut cu vederea toate defectele, comportamentul cu adevărat oribil. Au lăsat toate astea deoparte și au spus că a fost defăimat, și i-a acordat un premiu, mulți bani.", a mai spus Ring

 

„Nu cred că ea a fost la fel de simpatică ca Johnny Depp. Juriul a trebuit să aleagă unul sau altul, și au mers pe Johnny Depp. Johnny Depp a câștigat în curtea opiniei publice, a câștigat în sala de judecată și va câștigă în continuare cu asta.” a adăugat expertul.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce se va întâmpla dacă Amber Heard nu îi va putea plăti peste 10 milioane de dolari lui Johnny Depp
Ce se va întâmpla dacă Amber Heard nu îi va putea plăti peste 10 milioane de dolari lui Johnny Depp

Amber Heard va trebui să-i plătească fostului soț, Johnny Depp, 15 milioane de dolari după ce a pierdut procesul împotriva actorului.

Decizia luată de Amber Heard după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp. Anunțul făcut de purtătorul său de cuvânt
Decizia luată de Amber Heard după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp. Anunțul făcut de purtătorul său de cuvânt

Amber Heard intenționează să facă apel la decizia de miercuri a instanței din Virginia în procesul de defăimare cu fostul ei soț, Johnny Depp, în vârstă de 58 de ani, potrivit purtătorului său de cuvânt, potrivit Daily Mail.

 

Primele reacții ale lui Johnny Depp și Amber Heard după încheierea procesului. Actrița spune că are „inima frântă”
Primele reacții ale lui Johnny Depp și Amber Heard după încheierea procesului. Actrița spune că are „inima frântă”

Johnny Depp a câştigat procesul de defăimare împotriva fostei sale soţii Amber Heard şi va primi daune de 15 milioane de dolari, potrivit BBC.

Johnny Depp a câștigat procesul cu fosta sa soție. Amber Heard trebuie să-i plătească 15 milioane de dolari pentru defăimare
Johnny Depp a câștigat procesul cu fosta sa soție. Amber Heard trebuie să-i plătească 15 milioane de dolari pentru defăimare

Johnny Depp a câștigat procesul pentru defăimare pe care îl avea cu fosta sa soție, Amber Heard. Actrița trebuie să-i achite fostului ei soț daune totalizând 15 milioane de dolari, dar are de primit la rândul ei despăgubiri de 2 milioane de dolari. 

Kate Moss îl apără pe Johnny Depp în procesul împotriva lui Amber Heard: „Niciodată nu m-a împins, lovit, aruncat pe scări”
Kate Moss îl apără pe Johnny Depp în procesul împotriva lui Amber Heard: „Niciodată nu m-a împins, lovit, aruncat pe scări”

Fotomodelul Kate Moss s-a aflat miercuri în boxa martorilor în procesul de defăimare intentat de Johnny Depp fostei soţii Amber Heard, ca parte din strategia avocaţilor actorului de a arăta că Heard a fost de fapt cea care a comis abuzuri în relaţia lor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.