Decizia radicală luată de Jason Moma, după 7 ani: „Rămas bun, Drogo”. VIDEO

Decizia radicală luată de Jason Momoa, după 7 ani: „Rămas bun, Drogo” - 7
Jason Momoa

Actorul Jason Momoa a decis să renunțe la barbă, pentru prima dată după șapte ani. Miercuri, el a postat un filmuleț pe YouTube intitulat: „Rămas bun, Drogo. M-am ras”.

„Îmi dau bestia asta jos. E timpul să fac o schimbre. O schimbare în bine pentru copiii mei, pentru copii voștri, pentru întreaga lume. Haideți să facem schimbări în bine, pentru sănătatea planetei noastre. Hai să curățăm oceanele, pământul. Fiți alături de mine în această călătorie. Să trecem la aluminiu reciclabil: apă în conserve, nu în sticle de plastic”, a scris el pe Twitter.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini cu actorul.

Actorul de 39 de ani, renumit pentru roluri în „Game of Thrones” și „Aquaman”, a subliniat că „plasticul ucide planeta noastră.”

„Dacă avem o soluție, nu vreau să ne plângem. Putem face un lucru să ajutăm planeta. Atât timp cât reciclăm, soluția e aluminiul. Urăsc să merg la aeroport sau să fiu în avion și să primesc o sticlă de apă, când ar putea fi din aluminiu”, a mai spus el, conform Fox News.

Citește și
aquaman
Un actor din GOT revine pe marile ecrane în rolul unui supererou din universul DC
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA

Avionul privat în care se afla vedeta ''Aquaman'', Jason Momoa, a efectuat o aterizare de urgenţă pe un aeroport din Statele Unite de teama izbucnirii unui incendiu la motor, informează joi Press Association.

Un actor din GOT revine pe marile ecrane în rolul unui supererou din universul DC
Un actor din GOT revine pe marile ecrane în rolul unui supererou din universul DC

Dacă v-a plăcut Jason Momoa în "Urzeala tronurilor", iată un motiv să mergeţi la film de Crăciun. Fostul model, devenit actor, are rolul principal în "Aquaman", care tocmai a avut premieră la Los Angeles.

Un actor celebru, cunoscut pentru Game of Thrones, haka în fața presei
Un actor celebru, cunoscut pentru Game of Thrones, haka în fața presei

Celebrul actor Jason Momoa și-a demonstrat abilitățile de haka - un dans războinici al culturii maori - în fața jurnaliștilor de la Hollywood, la premiera filmului Aquaman.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.