Ieșire nervoasă a lui Spike Lee după ce “Green Book” a fost anunțat câștigător la Oscar

Oscar green book
Agerpres

Unul dintre câștigătorii premiului Oscar în cadrul galei ce a avut loc, duminică noapte, la Kodak Theater din Los Angeles, a avut o reacție violentă în momentul în care s-a anunțat cel mai bun film al anului.

Spike Lee, regizorul filmului “BlacKkKlansman” aflat în cursa pentru titlul de cel mai bun film, a avut o ieșire nervoasă în momentul în care Julia Roberts a anunțat că “Green Book” este marele câștigător al serii.

Potrivit unor jurnaliști prezenți la gală, Spike Lee s-a ridicat nervos din scaun și a mers în spatele sălii, el așezându-se cu spatele pe durata discursurilor câștigătorilor, scrie IndieWire.

“Pete Hammond, care a fost prezent în Kodak Theatre, a relatat că era clar că Lee era furios, s-a ridicat și a mers în spatele sălii. Apoi, s-a întors și a părut să aibă o discuție aprinsă cu Jordan Peele, care era în spatele său. S-a plimbat pe culoar și s-a dus din nou în spatele sălii. Când a revenit, a întors spatele la scenă, în timpul discursurilor”, relatează Deadline.

Andrew Dalton, de la Associated Press, a povestit la rândul său scena: “Spike Lee era vizibil nervos când ‘Green Book’ a fost anunțat drept câștigător. A dat din mâini în semn de dezgust și părea că vrea să plece din sală. S-a întors la locul său când discursurile s-au încheiat”.

Citește și
Serena Williams la repetitiile pentru Gala Premiilor Oscar
Cum a venit Serena William la gala Premiilor Oscar. La repetiţii a apărut în colanţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Spike Lee a câștigat Oscarul pentru scenariul filmului “BlacKkKlansman”, acesta fiind primul trofeu câștigat de regizorul de culoare.

Spike Lee a refuzat să vorbească și la conferința de presă de după gală.

În momentul în care a fost rugat să comenteze trofeul acordat filmului "Green Book", regizorul a preferat să bea din șampanie, cerând apoi o altă întrebare.

 

 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premiile Oscar 2019. Green Book, premiu pentru cel mai bun film. Lista câștigătorilor
Premiile Oscar 2019. Green Book, premiu pentru cel mai bun film. Lista câștigătorilor

Premiile Oscar 2019. Pelicula "Green Book" a câștigat Oscarul la categoria "cel mai bun fim", în cadrul celei de a 91-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film. 

Cum a venit Serena William la gala Premiilor Oscar. La repetiţii a apărut în colanţi
Cum a venit Serena William la gala Premiilor Oscar. La repetiţii a apărut în colanţi

Jucătoarea de tenis de 37 de ani a făcut privirile să se întoarcă după ea la Gala Oscarurilor 2019.

Cele mai neinspirate rochii de la Gala Oscar 2019. Cine este cea mai criticată vedetă
Cele mai neinspirate rochii de la Gala Oscar 2019. Cine este cea mai criticată vedetă

Ținutele neinspirate de pe covorul roșu nu puteau lipsi de la Premiile Oscar 2019. Dacă Lady Gaga și Glenn Close au atras admirația spectatorilor prin ținutele elegante, câteva vedete s-au remarcat prin alegeri vestimentare nefericite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.