Mesajul Christinei Aguilera pentru Britney Spears, privind scandalul cu tatăl ei

Christina Aguilera
Instagram

Christina Aguilera a publicat o scrisoare pe reţelele de socializare prin care şi-a exprimat solidaritatea cu Britney Spears, aflată într-un proces pentru anularea tutelei judiciare, informează DPA.

''În ultimele zile m-am gândit la Britney şi la situaţia prin care trece'', a scris luni Aguilera. ''Este inacceptabil ca unei femei sau oricărei fiinţe umane care doreşte să-şi controleze destinul să nu i se permită să-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte'', a mai scris cântăreaţa.

''Să fii redusă la tăcere, ignorată, agresată sau să ţi se refuze sprijinul de care ai nevoie de către cei 'apropiaţi' este cel mai epuizant, devastator şi înjositor lucru imaginabil. Efectul nociv asupra sănătăţii mintale şi emoţionale pe care o astfel de situaţie îl poate avea asupra unei fiinţe nu trebuie luat în derâdere'', a continuat aceasta.

''Fiecare femeie are dreptul să-şi controleze propriul corp, propriul sistem reproducător, propria intimitate, propriul spaţiu, propria vindecare şi fericire'', a mai scris vedeta.

Citește și
Britney Spears
Britney Spears cere în instanță încheierea tutelei „abuzive”: „Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

''Deşi nu cunosc detaliile intime ale acestei conversaţii foarte stratificate, atât private, cât şi publice, tot ceea ce pot face este să-mi împărtăşesc gândurile după tot ceea ce am auzit, citit şi văzut în presă'', se mai spune în mesaj. ''Convingerea şi disperarea acestei pledoarii pentru libertate mă face să cred că această persoană, pe care am cunoscut-o la un moment dat, a trăit fără compasiune şi decenţă din partea celor care controlează situaţia. Pentru o femeie care a lucrat în condiţii şi presiune inimaginabile pentru mulţi, vă garantez că merită toată libertatea posibilă pentru a-şi trăi cea mai fericită viaţă. Sunt cu sufletul alături de Britney. Merită toată dragostea adevărată şi tot sprijinul din lume''.

Aguilera se alătură unei serii de celebrităţi, printre care Justin Timberlake, J.C. Chasez, Keri Russell şi Ryan Gosling, care şi-au exprimat solidaritatea cu Spears.

În anii 1990, Aguilera şi Spears au făcut parte din distribuţia remake-ului ''Mickey Mouse Club'', iar cele două artiste au interpretat, alături de Madonna, la gala premiilor MTV Video Music din anul 2000.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Adevărul despre viața lui Britney Spears. Tatăl ei ar fi forțat-o ani la rând să ia medicamente psihiatrice
Adevărul despre viața lui Britney Spears. Tatăl ei ar fi forțat-o ani la rând să ia medicamente psihiatrice

Starul pop Britney Spears a vorbit, pentru prima dată, într-o audiere în fața instanței, despre tutela juridică sub care a fost plasată de 13 ani.

Britney Spears cere în instanță încheierea tutelei „abuzive”: „Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi”
Britney Spears cere în instanță încheierea tutelei „abuzive”: „Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi”

Cântăreaţa americană Britney Spears a cerut judecătorului, miercuri, să pună capăt tutelei „abuzive”, care i-a marcat viaţa în ultimii 13 ani, şi l-a denunţat pe tatăl ei pentru controlul exercitat asupra vieţii ei.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.