Rapperul american Malik B., cofondator al grupului The Roots, a murit la vârsta de 47 de ani

Scenă de concert

Rapperul american Malik B., cofondator al influentului grup The Roots, a murit la vârsta de 47 ani, a confirmat această trupă prin intermediul unui scurt mesaj publicat pe Instagram, relatează joi EFE.

"Cu lacrimi în ochi, vă anunţăm cu regret decesul iubitului nostru frate Malik Abdul Basit, component timp de multă vreme al grupului The Roots", precizează acel mesaj online. "Sperăm că va rămâne în amintirile noastre pentru devoţiunea lui faţă de islam, fraternitatea şi inovaţia lui şi drept unul din rapperii cei mai talentaţi din toate timpurile", se afirmă în acelaşi text.

Nu a fost anunţată cauza decesului muzicianului, nici locul sau data exactă când acesta a murit.

Deşi trupa The Roots a fost înfiinţată inţial de Questlove şi Black Thought în 1987 la Philadelphia, la scurt timp după aceea lor li s-au alăturat alţi doi membri, Hub şi Malik B., iar grupul a depăşit treptat scena locală, devenind una dintre trupele de rap cele mai respectate şi mai urmărite din întreaga lume.

Primul album lansat pe piaţă a fost "Organix" (1993), cu care The Roots şi-a anunţat apropierea faţă de curentul hip-hop în ascensiune, prin folosirea de instrumente tradiţionale în loc de basul electric şi incluzând influenţe clare din jazz.

Citește și
batai
Bătaie pe plajă, în Mamaia, din cauza unor turişti care au adus o boxă şi au pus manele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu Malik B. în calitate de component al trupei, The Roots a lansat "Do You Want More?!!!??!" (1995) şi "Illadelph Halflife" (1996), două albume de succes.

Ultima producţie discografică a trupei la care a participat şi Malik B. a fost "Things Fall Apart" (1999). Ulterior, Malik B. a părăsit grupul The Roots.

În piesa "Water", de pe albumul "Phrenology" (2002), The Roots abordează plecarea lui Malik B. din trupă, considerând-o legată de dependenţa de droguri a artistului.

Malik B. a colaborat ulterior la mai multe piese lansate de The Roots, fără să mai fie vreodată membru oficial al trupei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Artista celebră care a susținut un concert, gravidă în opt luni
Artista celebră care a susținut un concert, gravidă în opt luni

Festivalul de muzică electronică Tomorrowland a avut un invitat special - Katy Perry.

Bătaie pe plajă, în Mamaia, din cauza unor turişti care au adus o boxă şi au pus manele
Bătaie pe plajă, în Mamaia, din cauza unor turişti care au adus o boxă şi au pus manele

Scandal uriaş pe plaja din Mamaia, din cauza manelelor date la maxim de un grup de turişti. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.